Principalul candidat al opozitiei din Belarus, Alexander Milinkevici, se afla de ieri la Bruxelles unde se intilneste cu oficiali europeni de cel mai inalt rang. La impulsul polonezilor, UE cere alegeri libere si ameninta regimul Lukasenko cu noi sanctiuni.

Polonezii au motive de satisfactie. Liderul opozitiei din Belarus este luat in serios la Bruxelles. "Nu este neobisnuit sa avem intilniri cu un lider al opozitiei. Ne-am aratat interesul foarte puternic pentru procesul de democratizare si desigur ca sintem in favoarea unor alegeri pluraliste", a declarat ieri comisarul european pentru politica externa Benita Ferrero-Waldner. Favoritul opozitiei din Belarus, Alexander Milinkevici, a participat ieri la consiliul ministrilor de Externe din statele UE, care au cerut regimului de la Minsk sa asigure desfasurarea libera a alegerilor din 19 martie, amenintind cu noi sanctiuni in cazul in care administratia Lukasenko nu va respecta aceste cerinte.

Sprijinul pe care UE il acorda acum opozitiei din Belarus este reliefat si de rangul oficialilor care il primesc pe Milinkevici: secretarul general pentru politica externa al UE, Javier Solana, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si presedintele Parlamentului European, Josep Borrell. "Simplul fapt ca el se intilneste cu VIP-uri, primirea calduroasa sint semne politice uriase. Arata ca UE considera ca miscarea democratica si liberala din Belarus are un viitor realist", considera parlamentarul polonez Bogdan Klich.

Polonia, aliat puternic

Ca si in cazul "revolutiei portocalii" din Ucraina, Polonia este principalul sustinator al transformarii Belarusului intr-o democratie de tip occidental. Fundatiile politice, ONG-urile si organizatiile de tineret ale partidelor politice din Polonia sint foarte active in sustinerea unui curent democratic in Belarus. Interesele economice si cei 450.000 de polonezi care traiesc in Belarus reprezinta o motivatie puternica pentru acest demers.

"Oamenii din Belarus au dreptul la propria lor independenta, onoare, au dreptul la propria lor patrie. Doar deschiderea lumii occidentale ne poate ajuta", declara Milinkevici saptamina trecuta in plenul Parlamentului din Varsovia. Abil, fizicianul in virsta de 58 de ani, format in SUA, nu joaca explicit cartea "revolutiei portocalii", ci pe cea a alegerilor libere: "Nu vrem o revolutie. Vrem alegeri transparente in acord cu Constitutia. Daca autoritatile nu garanteaza asta, cred ca oamenii vor iesi in strada".

Sprijin subtil

"Nu intentionam sa ne amestecam in campania electorala", spune Emma Udwin, purtator de cuvint al Comisiei Europene. UE contribuie insa cu doua milioane de euro pentru emisiuni radio si de televiziune independente emise prin satelit. Un consortiu condus de agentia de publicitate Media Consulta din Germania coordoneaza acest proiect care include posturi de radio din Polonia, Lituania, jurnalisti independenti, membri ai societatii civile din Minsk.

"UE e hotarita sa faca totul pentru a sprijini democratizarea Belarusului. Jurnalistii vor fi total independenti. Nu le va spune nimeni ce sa scrie. Isi vor urma instinctul lor de jurnalisti", declara Benita Ferrero-Waldner. Presedintele Lukasenko a incercat sa evite influentarea electoratului prin aceste emisiuni independente, devansind alegerile cu trei luni, dupa ce UE a anuntat ca va finanta infiintarea unui post de radio care urma sa emita din luna mai.

Retragere pentru Milinkevici

In cursa electorala au intrat initial cinci candidati, inclusiv actualul presedinte care se afla in aceasta functie din 1994. Al cincilea candidat, Zenon Pozniak, cotat cu 10% din voturi, s-a retras la sfirsitul saptaminii trecute, voturile sale trecind acum in contul lui Milinkevici. Conform sondajelor de stat, Milinkevici ar obtine 18%.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.