O stire surpriza a fost difuzata ieri de agentia Reuters, conform careia premierul ucrainean Iuri Iehanurov anunta ca a fost amanata din nou data semnarii contractului cu Rusia privind livrarea de gaze naturale. "Expertii continua sa lucreze. Din pacate, nu vom semna azi acordul si consultarile cu Gazprom continua", a declarat Iehanurov pentru presa.

Surse apropiate negociatorilor ucraineni, citate de Reuters, relevau ca problema pretului gazelor continua sa faca obiectul unei aprinse dispute la negocierile cu expertii rusi. Un acord semnat la inceputul lunii, contestat vehement de Parlament, prevedea un pret de 95 dolari mia de metri cubi, fata de 50 dolari pretul anterior.

Reuters reaminteste ca, initial, Moscova ceruse ca pretul gazelor livrate Ucrainei sa fie de 230 dolari la mia de metri cubi. Kievul a considerat dezavantajos chiar si pretul de 95 dolari la mia de metri cubi, motiv ce a provocat o dezbatere aprinsa in Parlamentul ucrainean, soldata cu demiterea Guvernului. Adversarii presedintelui Viktor Iuscenko au denuntat intelegerea respectiva, considerand ca ea constituie o "incalcare a intereselor nationale".

Dupa demiterea Guvernului, acum sunt in vizor responsabilii din domeniul energetic care au fost implicati in semnarea acordului. Dupa reluarea livrarilor de gaze spre Ucraina, sistate total, pentru 24 de ore la inceputul acestei luni, a urmat episodul livrarilor mult diminuate fata de prevederile contractelor, Ucraina fiind acuzata de Gazprom ca fura, practic, din cotele destinate tarilor vest-europene pentru a-si suplimenta consumul intern.

Gazprom suplimenteaza livrarile spre Europa prin alte conducte

Gazprom a anuntat ca va livra Europei cantitati suplimentare de gaze naturale prin conductele ce tranziteaza Belarusul si Turcia, pentru a compensa "preluarile ilegale" ale Ucrainei. "Preluarile ilegale de gaze naturale continua in Ucraina. Din acest motiv, vom livra o cantitate mai mare de gaze prin alte doua gazoducte, Iamal-Europa, care trece prin Belarus, si Blue Stream, care traverseaza Turcia", a declarat Denis Ignatiev, purtator de cuvant al companiei Gazprom. Oficialul rus nu a precizat volumul suplimentar de gaze naturale ce va fi trimis prin cele doua conducte, dar a subliniat ca, deocamdata, livrarile catre Ucraina nu au fost totusi sistate.

Ucraina ia masuri de reducere a consumului intern

Ministerul ucrainean al Energiei a cerut companiilor industriale si autoritatilor locale sa limiteze consumul de gaze naturale, dupa ce Gazprom a acuzat Ucraina ca utilizeaza mai mult decat prevede acordul dintre parti, ceea ce a diminuat debitul catre restul Europei. Un comunicat al ministerului amintit, citat de Reuters, a precizat ca se intentioneaza o reducere cu 11 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi in cazul consumatorilor industriali. Autoritatilor locale li s-a cerut sa ia masuri pentru operarea unei reduceri cu 15 la suta a consumului.

Ministerul a difuzat comunicatul dupa ce societatea rusa Gazprom a acuzat Kievul ca sustrage gaze naturale peste limita convenita, reducand, astfel, alimentarea altor state europene. Insusi premierul Iehanurov a recunoscut ca Ucraina a ajuns, in ultimele zile, sa consume 407 milioane metri cubi pe zi, fata de 280 milioane metri cubi in perioadele de dinaintea gerurilor, si a promis ca isi va respecta toate obligatiile asumate in intelegerile cu Rusia.

Proteste la Tbilisi

Corespondentul BBC la Tbilisi relata ieri ca la nivelul conducerii Georgiei exista convingerea ca limitarea la jumatate a cantitatii de gaze naturale livrate acestei tari are doar o motivatie politica. Presedintele Saakasvili a declarat pentru BBC ca a primit numeroase amenintari din partea Rusiei ca tara sa va fi pedepsita pentru ca a preluat controlul asupra conductelor de gaze si a respins afirmatiile ambasadorului rus la Tbilisi, conform carora recentele explozii ce au deteriorat conductele ar fi fost acte ale grupurilor de teroristi locali care au vizat destabilizarea relatiilor Rusiei cu Georgia.

Luni noaptea, a mai relatat BBC, la Tbilisi, in ciuda temperaturilor neobisnuit de scazute, au avut loc manifestatii de protest in fata comandamentului trupelor rusesti stationate pe teritoriul georgian. Demonstrantii purtau placarde si strigau lozinci imporiva lui Vladimir Putin.

Iuscenko anunta "restructurarea" relatiilor cu Rusia

"Aderarea la Uniunea Europeana ramane principalul obiectiv strategic al Ucrainei", a declarat Viktor Iuscenko, in mesajul sau televizat prilejuit de implinirea unui an de la venirea sa la conducerea tarii. Intre prioritatile in planul politicii externe, Iuscenko a mentionat, de asemenea, "clara restructurare a relatiilor cu Rusia".

In acest context, el a cerut "fiecarui functionar, fiecarui diplomat ucrainean sa apere cu fermitate interesele tarii". Corespondentii agentiilor internationale de presa acreditati la Kiev au plasat declaratia lui Iuscenko referitoare la relatiile cu Moscova in contextul eforturilor sale de a-si asigura victoria la apropiatele alegeri legislative de la sfarsitul lunii martie.

Ultimele sondaje, care crediteaza coalitia sa, Ucraina Noastra, cu doar 13 la suta din intentiile de vot, par sa-l fi determinat sa-si reconsidere strategia, fiind constient ca o influenta deloc neglijabila vor avea si unele forte externe. Cotidianul britanic "The Financial Times" reaminteste ca, la alegerile din 2004 si apoi in toate evenimentele de atunci, ce l-au adus la putere pe Iuscenko, Kremlinul a avut fara dubii un rol, animat in permanenta de dorinta - motivata politic - de a evita venirea la conducerea altor foste republici sovietice a fortelor "portocalii".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.