Cu 53,51 la suta din voturile exprimate in alegerile de duminica, socialista Michelle Bachelet a devenit prima femeie presedinte din istoria statului Chile, invingandu-l pe conservatorul Sebastian Pinera, care a obtinut doar 46,48 la suta din voturi. Michelle Bachelet, 54 de ani, de profesie medic, este o personalitate politica foarte cunoscuta, o luptatoare inversunata impotriva dictaturii lui Augusto Pinochet, motiv pentru care, la vremea respectiva, a fost aruncata in inchisoare.

Dupa inlaturarea lui Pinochet, ea a detinut functia de ministru al Apararii in guvernul de centru-stanga al lui Ricardo Lagos. Prin alegerea sa la presedintie, Michelle Bachellet consolideaza pozitia coalitiei Concertation, de centru-stanga - alcatuita din socialisti, crestin-democrati, radicali si o serie de alte mici formatiuni politice. In campania electorala, ea a promis, cu succes, "mai multa democratie", continuarea politicii economice promovata in ultimele doua decenii in Chile, respectiv piata libera, care a facut din economia acestei tari una dintre cele mai stabile din America de Sud.

Concret, ea a promis o reforma a sistemului de pensii si de asistenta sociala, locuri de munca mai multe, un rol mai mare pentru femei si populatia indigena, precum si o politica ce va viza diminuarea discrepantei serioase ce exista inca intre saracii si bogatii acestei tari.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.