Regiunile centrala si de sud ale statului american California au indurat ieri cea de-a patra zi consecutiva de furtuni si ninsori extrem de violente, transmit agentiile de presa americane. Cel putin opt persoane si-au pierdut viata de la inceputul furtunilor, care au provocat alunecari de teren si pene in furnizarea de curent electric si au ingreunat traficul rutier in California, transmite Rompres. Pagubele au fost cu atat mai mari cu cat in California ninsorile in special nu sunt un fenomen meteorologic des intalnit. La Malibu, pe coasta Pacificului, ploile puternice au provocat un accident rutier soldat cu un mort. O parte din locuitorii orasului Santa Clarita au trebuit evacuati din cauza inundatiilor, pe o sosea din padurea San Bernardino sute de masini au ramas blocate din cauza omatului, iar 12.000 de locuitori ai Los Angelesului au ramas fara curent electric. O sosea interstatala dintre California si Nevada a fost temporar inchisa in urma caderii masive de zapada, care a format nameti ajungand pana la trei metri inaltime. Duminica seara, furtuni violente au izbucnit in Oceanul Pacific, la cateva sute de kilometri de coasta Point Conception, la vest de Santa Barbara, a declarat Bruce Rockwell, specialist la Serviciul Meteorologic National al SUA. "Din nefericire, vom mai avea parte in continuare de o astfel de vreme dezastruoasa", a avertizat o sursa din cadrul Serviciului Meteorologic National al SUA.


5,8 metri in Nevada

De asemenea, in statul Nevada, stratul de zapada a atins 5,8 metri la peste 2.100 metri altitudine si aproape doi metri la altitudini mai mici, fiind, potrivit meteorologilor, cel mai mare inregistrat de aproape 90 de ani. Aeroportul din Reno a fost scos temporar din functiune pana la normalizarea situatiei. Inundatiile au afectat de asemenea statele Arizona si Indiana, in acesta din urma autoritatile afirmand ca este vorba de cele mai grave din ultimii 70 de ani. In statul Utah s-au produs mai multe avalanse soldate cu victime.