Presedintele Barack Obama a depus duminica juramantul pentru un al doilea mandat de patru ani la conducerea Statelor Unite, in cadrul unei ceremonii restranse la Casa Alba.

"Eu, Barack Obama, jur in mod solemn sa indeplinesc cu credinta functia de presedinte al Statelor Unite si imi voi consacra toate fortele pastrarii, protejarii si apararii Constitutiei Statelor Unite", a declarat, la ora locala 11.55 (18.55, ora Romaniei) al 44-lea presedinte american, cu mana dreapta ridicata, in fata presedintelui Curtii Supreme John Roberts.

Aceasta ceremonie, la care asistau doar cateva persoane, inclusiv membri ai familiei Obama, a durat doar cateva secunde. Presedintele a depus juramantul asezandu-si mana stanga pe Biblia familiei sotiei sale, Michelle, care a tinut aceasta carte sfanta.

In Statele Unite, mandatele prezidentiale incep, in urma alegerilor prezidentiale, la 20 ianuarie, la pranz (19.00, ora Romaniei), potrivit Constitutiei. Dar traditia vrea ca atunci cand 20 ianuarie cade duminica, festivitatile publice sa aiba loc a doua zi.

Deci, Obama va depune juramantul, din nou, luni, in aer liber, in fata a sute de mii de persoane reunite pe imensa esplanada "Mall", la Capitoliu. El va sustine, ulterior, un discurs, in care va dezvalui viziunea sa pentru urmatorii patru ani, potrivit MEDIAFAX.

Obama incepe al doilea mandat in circumstante mai putin dificile decat in 2009, atunci cand criza economica era la punctul maxim. Insa sunt in asteptare numeroase dosare spinoase, in timp ce adversarii sai republicani si-au pastrat o pozitie de forta in Congres.

Prioritatile sale vor fi sa solutioneze impasul bugetar, votarea restrictiilor asupra vanzarii de arme de foc si reformarea legilor privind imigratia, a anuntat duminica un consilier apropiat al sau, David Plouffe, potrivit caruia interventia lui Obama "va fi un discurs al sperantei".

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.