Presedintele american Barack Obama analizeaza posibilitatea de a nu mai lasa niciun soldat american in Afganistan dupa 2014, cand este prevazuta retragerea din aceasta tara.

Scenariul potrivit caruia toti militarii americani vor pleca in 2014 "ar putea fi o ipoteza pe care o analizam", a afirmat consilierul adjunct pentru securitate interna al lui Obama, Ben Rhodes, intrebat daca presedintele are in vedere aceasta optiune.

Dar, a adaugat el, "noi nu excludem nicio ipoteza". "Nu ne conducem dupa obiectivul unui numar precis de militari in tara. Suntem ghidati de obiectivele pe care le-a stabilit presedintele", a adaugat el.

Barack Obama are ca obiectiv ca noua armata afgana sa aiba capacitatea si mijloacele de a se apara singura si de a se asigura ca Al-Qaida nu revine in tara.

In cadrul vizitei presedintelui afgan Hamid Karzai, au fost evocate mai multe proiecte in presa, inclusiv cel al "optiunii zero" militari in Afganistan dupa 2014, scrie MEDIAFAX.

Wall Street Journal a scris, vineri, ca Departamentul american al Apararii intentioneaza sa isi reduca la 3.000, 6.000 sau maxim 9.000 de militari prezenta sa in Afganistan dupa 2014.

Aceste estimari, inferioare celor prevazute initial, sunt o urmare a cererii prezentate de presedintele Obama, potrivit cotidianului.

NATO numara in prezent 100.000 de militari in Afganistan, dintre care doua treimi sunt americani. Prezenta americana in Afganistan dupa 2014 va face obiectul unui acord intre cele doua tari, care va fi discutat de cei doi presedinti in cadrul intalnirii lor de vineri de la Casa Alba.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.