Mai multe proiecte de constructii masive in cartierele de colonizare din Ierusalimul de Est, ocupate si anexate, sunt pe punctul de a fi aprobate, a indicat marti asociatia anticolonizare israeliana.

"Doua proiecte care prevad constructia a 549 si, respectiv, 813 locuinte in cartierul Givat Hamatos, urmeaza sa fie analizate astazi (marti) de catre Comisia de planificare a districtului Ierusalim", a declarat pentru AFP Hagit Ofran, specialist in dosarul coloniilor.

Miercuri, autoritatile municipale ar trebui sa aprobe un alt proiect de constructie a 2.610 locuinte in Givat Hamatos, pentru care licitatiile urmeaza sa fie deschise in urmatoarele luni, a adaugat acesta.

Joi, comisia de planificare a districtului Ierusalim se va reuni din nou pentru a discuta despre constructia celor 1.100 de locuinte suplimentare in cartierul Gilo, situat la sudul Orasului Sfant, a precizat Ofran, scrie MEDIAFAX.

Potrivit organizatiei Pacea Acum, aceeasi comisie se va reuni la 7 ianuarie pentru a analiza studiul de fezabilitate pentru cele aproximativ o mie de camere de hotel din Givat Hamatos.

Luni, ministrul israelian de Interne a dat unda verde constructiei celor 1.500 de locuinte la Ramat Shlomo, un cartier din Ierusalimul de Est, relansand un proiect deja condamnat de Washington in 2010.

Acest anunt a intervenit in timp ce premierul Benjamin Netanyahu, in plina campanie electorala, s-a confruntat cu un val de critici venite din partea comunitatii internationale, din cauza deciziei de relansare a unui alt proiect de colonizare in sectorul E1, in apropiere de Ierusalim, masura venita ca sanctiune pentru obtinerea statutului de stat observator la ONU a Palestinei.

Proiectul in E1, inghetat din 2005 la presiunea Statelor Unite, care face legatura intre colonia Maade Adumim si cartierele evreiesti de colonizare din Ierusalimul de Est, taie in doua Cisiordania si o izoleaza de Ierusalimul de Est si compromite viabilitatea unui viitor stat palestinian.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.