Uniunea Europeana, afectata de cea mai importanta criza din istoria sa, a primit in mod oficial Premiul Nobel pentru Pace, care i-a fost decernat pentru rolul pe care l-a jucat in transformarea "unui continent aflat in razboi intr-un continent al pacii".

In prezenta a aproximativ de 20 de sefi de stat si de Guvern, inclusiv presedintele francez Francois Hollande si cancelarul german Angela Merkel, asezati unul alaturi de celalalt, care s-au ridicat cu totii pentru a saluta asistenta, presedintele Comitetului Nobel Thorbjoern Jagland a inemnat UE sa "avanseze", in pofida crizei.

"Pastrarea a ceea ce s-a castigat si ameliorarea a ceea s-a creat pentru a ne permite sa solutionam probleme care ameninta comunitatea europeana in prezent, reprezinta singura modalitate de solutionare a problemelor provocate de criza financiara", a declarat presedintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland.

Acesta, cunoscut pentru sentimentele sale eurofile intr-o Norvegie eurosceptica, a inmanat ulterior distinctia reprezentantilor principalelor trei institutii europene, si anume presedintii Consiliului Herman Van Rompuy, Comisiei Jose Manuel Barroso si Parlamentului Martin Schulz, scrie MEDIAFAX.

"Nu ne-am reunit aici, astazi, cu convingerea ca UE este perfecta. Ne-am reunit cu convingerea ca este necesar sa ne rezolvam problemele impreuna", a adaugat Jagland, la Primaria Oslo.

"Impreuna, este necesar sa actionam astfel incat sa nu pierdem ceea ce am construit pe ruinele celor doua razboaie mondiale", a adaugat el, evocand "cele 80 de milioane de persoane" care au cazut victime extremismului in trecut.

In mod simbolic, Jagland si-a punctat discursul cu cateva cuvinte in mai multe limbi, ilustrand diversitatea europeana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.