Coreea de Nord a finalizat instalarea unei rachetei cu ajutorul careia a anuntat ca doreste sa lanseze in decembrie un satelit civil, un tir suspectat de catre occidentali si o parte a comunitatii internationale ca este un test balistic.

Cele trei trepte ale rachetei de tip Unha-3 au fost montate in poligonul de la Sohae (nord-vest), de unde a fost efectuat un tir in aprilie 2012, soldat cu un esec, a adaugat Yonhap, care citeaza o sursa din cadrul Guvernului sud-coreean.

"O parte dintre muncitori au parasit instalatia", a declarat aceasta sursa.

Potrivit Yonhap, Phenianul urmeaza sa treaca la instalarea unor echipamente, ca de exemplu radare si camere, dupa care urmeaza umplerea rezervoarelor cu carburant.

Coreea de Nord a fost condamnata de catre Coreea de Sud si aliatii sai, inclusiv Statele Unite, dar si de catre ONU si Rusia, dupa ce a anuntat weekendul trecut ca intentioneaza sa procedeze la un tir de racheta cu raza lunga de actiune cu scopul amplasarii pe orbita a unui satelit de observare terestra, undeva in perioada 10-22 decembrie.

Acestea apreciaza ca este vorba despre un nou test de racheta balistica cu raza lunga de actiune, in contextul in care regimul stalinist este vizat de multiple sanctiuni internationale, dupa efectuarea a doua teste nucleare, in 2006 si 2009, in urma unor tiruri de rachete cu raza lunga de actiune, scrie MEDIAFAX.

Secretarul de Stat amaerican Haillary Clinton a indemnat marti, la Bruxelles, atat NATO, cat si Rusia, sa exercite presiuni asupra Phenianului, pentru ca sa renunte la proiect.

"Statele Unite sunt profund ingrijorate de recentul anunt al Coreei de Nord potrivit caruia va proceda la un nou tir de racheta cu raza lunga de actiune", a declarat Clinton in cadrul unei reuniuni a ministrilor de Externe ai statelor membre NATO si Rusiei la Bruxelles, potrivit unui oficial american.

"Ii indemnam pe toti cei care se afla aici sa ceara Coreei de Nord sa isi respecte obligatiile, in virtutea (deciziilor) Consiliului de Securitate al ONU", a adaugat ea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.