Mirosul puternic provocat de mizerie s-a amestecat cu cel provenit de la portocali pe strazile orasului Jerez de la Frontera, situat in sudul Spaniei, unde gunoaiele s-au acumulat de 20 de zile din cauza unei greve a agentilor de salubritate.

"Este pentru prima data cand vad asa ceva, te dezgusta sa mai treci pe aici", se lamenta Josefa Inestal, in varsta de 55 de ani, langa un morman de pungi rupte din cartierul popular Mopu, unde cativa locuitori furiosi au ars luni si marti aproximativ 150 de pubele in care gunoaiele nu mai incapeau, potrivit autoritatilor.

"Credeam ca visez ieri. De acord, locuiesc intr-un cartier dificil, dar nu am vazut niciodata asa ceva", marturiseste Macarena, o studenta in varsta de 21 de ani care astepta sa intre la cursurile de seara, scrie MEDIAFAX.

Cu o zi inainte, niste locuitori au aruncat cu "pietre" si "sticle" in directia scutierilor sositi in momentul declansarii incendiilor, explica ea. Un minor a fost retinut, potrivit primariei.

"Am vazut sobolani, animale, n-am mai trait asa ceva, asta ma demoralizeaza", adauga studenta.

In centrul orasului, cele cateva strazi care inconjoara cladirea istorica a primariei au fost curatate in totalitate miercuri. Dar la cativa pasi mai departe, pubelele de gunoi erau pline in jurul unei piete cochete unde cresc portocali si palmieri.

Incepand din 2 noiembrie, angajatii unui subcontractant al primariei, insarcinat cu strangerea gunoiului, Urbaser, se afla in greva pe termen nelimitat din cauza unui plan social care afecteaza 125 de angajati si care prevede scaderi salariale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.