Aproximativ 30.000 de persoane au participat sambata, la Belfast (Irlanda de Nord), sub un impresionant dispozitiv de securitate al politiei, la unul dintre cele mai importante marsuri de comemorare a unui episod istoric din lupta protestantilor pentru a ramane sub tutela britanica. 

Potrivit MEDIAFAX, defilarea a inceput pasnic sambata dimineata in centrul orasului, pana la Palatul Stormont, sediul Adunarii nord-irlandeze.

Politia a fost plasata in stare de alerta de teama unor confruntari intre protestanti loialisti, sustinatori ai mentinerii Irlandei de Nord in cadrul Marii Britanii, si republicani catolici, sustinatori ai unei alipiri la Irlanda.

"Este vorba despre cea mai importanta operatiune a politiei din Belfast de aproximativ 20 de ani", scrie BBC.

Aproximativ 50 de masini de politie au fost stationate in jurul Bisericii catolice St. Patrick, teatrul unor confruntari intercomunitare dupa trecerea unei fanfare protestante, in iulie. Comisia insarcinata cu aprobarea marsurilor a solicitat manifestantilor sa nu intoneze cantece partizane la trecerea prin fata edificiului.
Desi unii nu au respectat in mod vizibil consemnul, potrivit unor martori, niciun incident nu a fost semnalat la inceputul dupa-amiezii.

Marsuri protestante sunt organizate in mod traditional din aprilie si pana in august in Irlanda de Nord. Ele culmineaza cu parada de la 12 iulie, care marcheaza victoria, in 1690, a regelui protestant William al III-lea asupra rivalului sau catolic James Stuart, in cursul careia au loc violente in fiecare an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.