Rapperii francezi sint acuzati ca prin versurile lor provocatoare au condus la violentele urbane ce au devastat suburbiile Frantei. Aproximativ 200 de parlamentari francezi au cerut ministrului Justitiei sa inceapa urmarirea in justitie a sapte formatii de muzica rap.

Alesii natiunii ii acuza pe rapperi ca au incitat la violenta, conducind la evenimentele violente din suburbiile franceze incepute in urma cu o luna. Deputatul François Grosdidier, din partea UMP, partid aflat la guvernare, a depus joi sase interpelari pe aceasta tema catre Ministerul de Justitie. Lui Grosdidier i s-au alaturat 152 de deputati si 49 de senatori, majoritatea de dreapta. Rapperii acuzati de incitare la violenta sint Monsieur R, Smala, Fabe, Salif, formatia Lunatic (desfiintata in urma cu citiva ani), formatia 113 si Ministere Amer. "Ne-am adresat Justitiei pentru cintecul 'FranSSe>> al lui Monsieur R si pentru alti sase cintareti sau formatii de rap care incita la ura si violenta", a declarat Grosdidier.

"Franta este o curva nespalata", sint cuvintele unuia dintre cintece.

Citeste si:

"Intre factorii care conduc la violente in suburbii se afla si acesta. Acest fenomen muzical nu este deloc strain violentelor", a adaugat el.

Postul de radio "Skyrock" a declansat o campanie impotriva actiunii parlamentarilor francezi, atragind atentia ca, in urma cu citeva decenii, muzica rock si cintareti precum Jacques Brel erau acuzati de pervertirea tineretului si provocarea de anarhie.