Casa Alba a anuntat ca Joe Biden ramane partenerul de cursa al presedintelui Barack Obama, in pofida unei noi gafe a vicepresedintelui.

Miercuri, fostul candidat republican John McCain a declarat ca ar fi "inteligent" ca Obama sa il inlocuiasca pe partenerul sau de cursa in alegerile prezidentiale cu secretarul de Stat Hillary Clinton, dupa care a adaugat imediat "dar acest lucru nu se va intampla, evident".

Biden, cunoscut pentru comiterea unor gafe si pentru declaratii dure, a provocat marti o controversa afirmand ca propunerile candidatului republican Mitt Romney cu privire la banci revin la a "pune lanturi la picioarele" americanilor, intr-un discurs sustinut in fostul stat sclavagist Virginia, scrie MEDIAFAX.

Intrebat joi despre aceasta declaratie, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al lui Obama Jay Carney a repetat ca "tichetul" prezidential democrat pentru alegerile de la 6 noiembrie va fi "Obama-Biden". "Este o problema care a fost transata cu mult timp in urma", a subliniat el.

Carney a declarat totodata ca resimte "o mare admiratie si un mare respect fata de senatorul McCain". "Dar daca ar trebui sa cer sfaturi despre candidati la vicepresedintie, nu m-as sdresa lui John McCain", a spus el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.