Andreas von Mettenheim, a declarat, ca este exclus ca statele UE sa decida asupra aderarii complete la spatiul Schengen inainte sa fi fost publicat in decembrie raportul suplimentar pe MCV.

Mentionand ca libera circulatie in interiorul Uniunii Europene este un bun de mare pret, diplomatul german precizeaza ca, de aceea, Guvernul federal se implica hotarat pentru ca, odata cu indeplinirea tuturor conditiilor, regimul Schengen sa poata fi aplicat in intregime si Romaniei, si Bulgariei.

Norvegia vrea sa iasa din Schengen daca Romania si Bulgaria vor fi primite

Andreas von Mettenheim aminteste ca, asa cum se stie, conditiile tehnice necesare aderarii au fost indeplinite, dar ca pana acum nu a existat nicio intelegere privind aderarea completa, deoarece, in urma deficientelor statului de drept si a lipsei progreselor in domeniul combaterii coruptiei precum si in cel al reformei in justitie, constatate de ani de zile in cadrul activitatilor de monitorizare in domeniile justitie si afaceri interne, aderarea completa la Schengen nu parea, pana in prezent, sa fie posibila din punct de vedere politic, scrie MEDIAFAX.

Intrebat daca Guvernul Federal mai sustine varianta aderarii in doi pasi, cu frontierele aeriane si maritime in prima faza pana la sfarsitul lui 2012, iar apoi cea terestra in 2013, ambasadorul a raspuns: "Da, in proportie de 100%".

El a amintit ca Germania a conditionat continuarea procesului de aderare de raportul Comisiei Europene privind progresele Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV)
si ca raportul publicat la 18 iulie releva progresele facute de Romania in cei 5 ani de la aderarea la Uniunea Europeana, insa se refera si la preocuparile fata de ireversibilitatea si sustenabilitatea reformelor, "preocupari care au fost intarite de recentele evolutii in planul politicii interne a Romaniei".

Marga: Vom adera la Schengen partial in toamna

"Din acest considerent, Comisia porneste de la premisa ca actualele controverse politice din Romania pericliteaza intr-o mare masura progresele obtinute pana acum si dovedesc ca multe reforme inca nu sunt bine ancorate. De aceea, Comisia va intocmi, pana la sfarsitul acestui an, un alt raport in cadrul MCV pentru a evalua daca s-a tinut cont de preocuparile sale si daca principii-cheie precum statul de drept si independenta actului de justitie, ca parte a echilibrului puterilor intr-o democratie care functioneaza in mod corespunzator, se bucura de o recunoastere sociala mai ampla", mentioneaza Andreas von Mettenheim.

Citeste si:
Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli...
Raportul „Educația privind...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.