Nelson Mandela, presedinte al Africii de Sud din 1994 si pana in 1999, dupa ce a petrecut 27 de ani in inchisorile regimului rasist de apartheid, s-a retras din viata politica in 2004.

"In numele americanilor, dorim sa il felicitam sincer pe Nelson Mandela cu ocazia implinirii a 94 de ani", au declarat primul presedinte de culoare al Statelor Unite si sotia sa. Ei apreciaza ca "viata extraordinara a lui Mandela si angajamentul sau ferm continua sa reprezinte o lumina pentru cei care cauta demnitatea, justitia si libertatea".

"Istoria personala a lui Mandela este istoria unei vointe de fier, unei integritati fara cusur si modestiei", subliniaza sotii Obama. Prima Doamna a Statelor Unite s-a intalnit cu Nelson Mandela la 21 iunie 2011 in cadrul unui turneu in Africa australa efectuat impreuna cu fiicele sale.

"Dupa toate criteriile, Nelson Mandela a schimbat cursul istoriei transformandu-si tara, continentul (african) si lumea", adauga sotii Obama despre eroul luptei impotriva apartheidului, "un om care a demonstrat puterea extraordinara a non-violentei (si) a tolerantei".

Bill Clinton, unul dintre predecesorii lui Obama la Casa Alba, l-a vizitat marti pe Mandela in satul sau, Qunu (sud-est). Ziua de nastere a lui Nelson Mandela, 18 iulie, a devenit o sarbatoare importanta in Africa de Sud, scrie MEDIAFAX.

Mandela Day (Ziua Mandela) este recunoscuta de ONU si consta intr-un apel mondial la consacrarea a 67 de minute din timpul nostru pentru ajutorarea semenilor. Aceste 67 de minute reprezinta cei 67 de ani pe care fostul lider i-a consacrat luptei sale politice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.