Ministrul Culturii Puiu Hasotti si ambasadoarea Chinei la Bucuresti Huo Yuzhen au discutat la inceputul acestei saptamani despre cooperarea culturala romano-chineza.

Ambele parti si-au manifestat dorinta de a intensifica colaborarea culturala intensa romano-chineza atat prin organizarea unor proiecte culturale in regim de reciprocitate, dar si prin infiintarea atat la Bucuresti, cat si la Beijing, a unor centre culturale, se arata in comunicatul Ministerului Culturii si Patrimoniului National.

Ideea infiintarii unui centru cultural la Beijing a fost mentionata de mai multe ori de-a lungul anilor, inca din 2004, de Institutul Cultural Roman (ICR), institutie responsabila de reprezentarea culturii romane in strainatate si care are in prezent 17 institute in afara granitelor tarii (in Europa si SUA).

In martie 2009, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat ca a inceput procedurile de deschidere a unor institute culturale la Beijing si Chisinau, continuand totodata procedurile de deschidere a ICR Moscova. ICR Chisinau a fost inaugurat in toamna anului 2010, insa despre procedurile pentru deschiderea altor institute nu s-a mai anuntat nimic, scrie MEDIAFAX.

Pe de alta parte, MCPN mai anunta in comunicat ca la doua evenimente culturale ce vor avea loc in China anul acesta vor participa si ansambluri romanesti, ca de exemplu Ansamblul Cultural Preludiul, la Festivalul de la Naning si Festivalul de Coruri de la Beijing.

Tot in cadrul discutiilor, partea chineza si-a manifestat intentia de a organiza in prima jumatate a anului 2013, la Bucuresti, o expozitie de obiecte arheologice apartinand patrimoniului cultural chinez, care sa contina pe langa artefacte din bronz, faimoase exponate ale celebrei armate de teracota din Xi'an, fosta capitala a Imperiului Chinez avand in subordine 13 dinastii. Armata soldatilor de teracota a fost datata in anul 210 i.e.n. si se considera ca a fost creata in timpul imparatului Qin Shi Huang.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.