Intr-o corespondenta din Budapesta, cotidianul britanic "The Financial Times" relateaza despre pozitia de-a dreptul transanta a primului-ministru al Ungariei, Ferenc Gyurcsany, fata de recomandarile Comisiei Europene privind necesitatea respectarii unor angajamente luate la intrarea in Uniunea Europeana. Premierul ungar refuza sa reduca fondurile alocate investitiilor in infrastructura sau proiecte sociale, asa cum sugereaza Comisia Europeana pentru a reduce deficitul bugetar, mult mai mare decat cele 3 procente din PIB , stabilite prin Tratatul de la Maastricht pentru tarile ce vor sa adopte moneda euro.

Comisarul european pentru probleme monetare, Joaquin Almunia - reaminteste corespondentul britanic - a avertizat saptamana trecuta ca, in cazul in care Ungaria nu atinge obiectivele stabilite in domeniul fiscal, nu va mai primi fondurile pentru dezvoltare promise. Raspunsul lui Gyurcsany a fost categoric: "Standardul de viata al cetatenilor Ungariei este mult mai scazut decat media europeana. Ce Dumnezeu vrea Europa de la noi?" In urma cu doua zile, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare a atras atentia Ungariei ca in cazul in care nu-si reduce deficitul bugetar se va confrunta cu instabilitate eonomica, motiv pentru care banca respectiva a cerut Budapestei sa adopte masuri structurale de reducere a deficitului fiscal si a cheltuielilor publice.

Gyurcsany a declarat ca intelege si accepta necesitatea reducerii deficitului bugetar dar, reaminteste din nou "The Financial Times", avand in vedere ca se afla in preajma alegerilor din primavara viitoare, nu va diminua investitiile in infrastructura si nici nu va reduce semnificativ cheltuielile pentru programe sociale. Desi, la Bruxelles, Ungaria are reputatia de tara ce nu si-a atins obiectivele privind reducerea deficitului bugetar, corespondentul britanic considera ca s-au facut, totusi, unele progrese. Deficitul bugetar a fost redus de la 8,5 la suta din PIB in 2002, la 5,4 la suta in 2004. Lucrurile s-au complicat, insa, in septembrie anul acesta, cand Bruxelles-ul a refuzat sa-i acorde fonduri suplimentare pentru acoperirea costurilor de constructie a autostrazilor, a trebuit sa le acopere din bugetul propriu, deficitul avand perspeciva de a ajunge anul acesta la 6,1 la suta.

In acest moment, precizeaza "The Financial Times", Ungaria nu face obiectul unor sanctiuni, asa cum prevede Pactul de Stabilitate al UE pentru tarile din zona euro, deoarece a promis ca, pana in 2008, isi va reduce deficitul bugetar la 3 la suta din PIB, criteriu obligatoriu pentru a adopta euro. Premierul Gyurcsany a declarat ca intelege "semnalul de alarma" ce i-a fost adresat de ministrii de Finante ai UE, dar este ingrijorat de amenintarea lui Joaquin Almunia. "Cred ca ar fi incorecta o asemenea pozitie fata de Ungaria, care inca nu este membra a zonei euro", a reactionat premierul ungar.
Janos Koka, ministrul ungar al Economiei, declara la randul sau ca "Bruxelles-ul va gresi total daca va proceda la oprirea transferurilor de fonduri cu care Ungaria construieste autostrazi, aeroporturi s.a."

El a facut chiar distinctie intre Ungaria si alte tari criticate pentru deficitele bugetare "Noi, a subliniat Koka, avem crestere economica si am devenit mai competitivi, in timp ce alte tari, cum este cazul Frantei, Germaniei sau Italiei, nu indeplinesc criteriile Maastrichtului si nu au nici crestere economica".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.