Cel putin sase persoane au fost ucise ieri in metropola pakistaneza Karachi in explozia unei bombe amplasate in fata unui local KFC, informeaza AFP, Reuters si AP. Bomba, care a explodat in jurul orei locale 9.00 (4.00 GMT), a distrus restaurantul si a spart geamurile unei cladiri de birouri de sase etaje, unde isi au sediul companii petroliere. Un responsabil al politiei a subliniat ca este vorba de un act de terorism si a precizat ca explozibilul a fost plasat cel mai probabil in interiorul unei masini. Nu este clar daca localul era deschis in momentul atacului, dar s-au inregistrat victime si in interiorul, si in exteriorul cladirii de birouri. in luna septembrie 2005, atentate similare au vizat alte restaurante fast-food, printre care KFC si McDonald's, din Karachi.