Procurorii ucraineni au anuntat ca investigheaza daca Iulia Timosenko a fost implicata in ordonarea unui asasinat in 1990.

Adjunctul procurorului general Rinat Kuzmin a declarat pentru publicatie ca detine probe potrivit carora firme controlate de Timosenko si un alt fost premier, Pavlo Lazarenko, care ispaseste o pedeapsa cu inchisoarea in Statele Unite, au transferat sume de bani catre asasinii lui Ievgheni Scerban. Acest parlamentar si om de afaceri a fost impuscat impreuna cu sotia sa si alte doua persoane pe aeroportul din Donetk in 1996.

Serghei Vlasenko, avocatul lui Timosenko, a calificat noile acuzatii drept "propaganda nefondata", destinate denigrarii acesteia. Sugestia unei legaturi cu asasinarea lui Scerban este "absolut absurda", a adaugat el. "Din cate stiu eu, nu exista niciun caz, nu exista nicio acuzatie oficiala impotriva lui Timosenko in vreo crima", a subliniat avocatul. "Aceasta asa-zisa acuzatie echivaleaza cu a o acuza de uciderea (n.r. presedintelui american John F.) Kennedy", a continuat el, potrivit MEDIAFAX.

Kuzmin i-a acuzat pe Timosenko si Lazarenko, care au avut legaturi de afaceri in anii '90, ca au avut o disputa cu Scerban. El a adaugat ca banii au fost platiti din contul unei firme controlate de Timosenko, Somolli Enterprises, catre un cont al unei companii detinute de Lazarenko, fiind transferati ulterior unui barbat condamnat in 2003 pentru asasinarea lui Scerban. "(Somolli) este compania lui Timosenko. Banii pentru asasinat au fost platiti de Timosenko si Lazarenko", a precizat procurorul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.