Dupa un vot de inceput de an marcat de absenteism, Stipe Mesici, liderul pro-occidental de la Zagreb, a ratat duminica, la mai putin de un procent, realegerea din primul tur in functia de presedinte al Croatiei, fiind nevoit sa se confrunte in balotajul de la mjilocul lunii, cu cel de-al doilea clasat, vicepremierul conservator Jadranka Kosor. Conform rezultatelor finale anuntate de Comisia electorala de la Zagreb la citeva ore dupa inchiderea urnelor , nici unul dintre cei 13 candidati inscrisi in cursa prezidentiala nu a obtinut jumatate plus unu din voturile inregistrate. Numai 50% din cei 4 milioane de alegatori croati au venit la vot in a doua zi dupa Revelion.

Mesici rateaza victoria cu 0,7%

Potrivit cifrelor prezentate de Comisia electorala, Mesici, pe care sondajele de opinie, dar si exit poll-urile il dadeau cistigator din primul tur, a ratat victoria cu numai 0,7% din sufragiile exprimate. Sustinut de opozitia de centru-stinga care a pierdut parlamentarele din 2003, presedintele in virsta de 70 de ani a obtinut 49.03% din sufragii un procent care, conform analistilor croati, il face pe liderul in functie aproape invincibil in turul doi de scrutin.
Clasata pe locul al doilea, Kosor nu a adunat decit 20,18%, in ciuda sustinerii partidului de guvernamint Uniunea Democratica Croata (HDZ) formatiunea nationalista a fostului presedinte Franjo Tudjman, transformata dupa 2000 intr-un partid conservator de tip european.

Citeste si:

Fosta jurnalista, Kosor este in prezent vicepremier insarcinat cu ingrijirea familiilor si veteranilor de razboi din conflictele perioadei 1991-1995. Considerata unul din oamenii de incredere ai premierului Ivo Sanader este prima femeie care candideaza la presedintia Croatiei independente, fiind vazuta de politologii si obsevatorii croati drept o figura putin populara, lipsita de charisma. Imaginea putin conturata a fost, probabil, principalul motiv pentru care candidatul HDZ a avut emotii si in privinta pozitiei de challenger in turul doi omul de afaceri croato-american Boris Miksici s-a clasat al treilea cu un procent foarte apropiat, 17,8%.

Miza alegerilor

Miza alegerilor croate din acest an este foarte mare noul presedinte va conduce tara cinci ani, timp in care fosta republica iugoslava spera sa adere la Uniunea Europeana si sa avanseze in procesul de integrare euroatlantica. Atit Mesici care si-a cistigat reputatia si popularitatea scotind Croatia din izolarea internationala in care o plasase autocratia lui Tudjman , cit si Kosor sustin directia europeana a tarii, insa integrarea programata pentru 2009 nu este garantata.
La summitul din decembrie anul trecut, cei 25 de lideri ai statelor UE au decis deschiderea negocierilor privind aderarea Croatiei in luna martie a acestui an, insa europenii s-au vazut nevoiti sa ceara din nou Zagrebului extradarea catre Tribunalul Penal International (TPI) de la Haga a croatilor acuzati de crime de razboi. Cel mai important dintre suspecti este generalul Ante Gotovina, inculpat de TPI pentru crime impotriva minoritatii sirbe din Croatia. Gotovina este considerat in tara sa un erou al razboiului de independenta, iar autoritatile de la Zagreb sustin cu obstinatie ca nu stiu unde se ascunde.