Agentia Centrala de Informatii a SUA (CIA) tine in arest si interogheaza membri importanti ai retelei teroriste al-Qaida intr-un centru de detentie din epoca sovietica, situat in Europa de Est, care face parte dintr-un sistem secret de inchisori creat dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, releva cotidianul "Washington Post". Sistemul in cauza este format din facilitati instalate in opt tari, intre care Thailanda, Afganistan si o serie de tari democratice din Europa de Est, alaturi de un mic centru in cadrul inchisorii din baza americana de la Guantanamo.
Existenta si amplasarea acestor facilitati, numite "locatii negre" in documentele secrete ale Casei Albe, CIA, Departamentului Justitiei si Congresului, sunt cunoscute numai de cativa oficiali din SUA si, in cele mai multe cazuri, de presedinte si un mic numar de ofiteri de informatii de rang inalt din fiecare tara-gazda, mentioneaza "Washington Post".

Ziarul precizeaza ca nu a publicat numele tarilor est-europene implicate in programul secret din cauza solicitarii exprese a unor inalti oficiali americani. In facilitatile mentionate, la folosirea carora CIA a recurs deoarece in SUA izolarea in asemenea grad a detinutilor este ilegala, sunt inchisi in prezent circa 30 de suspecti "majori" de terorism, iar alti 70, considerati mai putin importanti, au fost transferati unor servicii secrete straine.

Nu se stie, practic, nimic despre cine se afla in respectivele inchisori, pentru cata vreme si ce metode de interogare sunt aplicate, deoarece CIA si Casa Alba au invocat argumentul securitatii nationale pentru a descuraja Congresul american sa ceara o informare publica despre conditiile de incarcerare. Totodata, CIA a evitat pana in prezent divulgarea de informatii privind acest sistem de incarcerare in strainatate deoarece, potrivit unor surse apropiate de program, acest lucru ar provoca probleme legale guvernului american, in special tribunalele din strainatate, si ar creste riscul unei condamnari politice in plan intern si extern.

Citeste si:

HRW nominalizeaza Romania si Polonia

Ieri, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului Human Rights Watch a acuzat guvernul Statelor Unite ca transporta suspecti de terorism in locuri secrete din Romania si Polonia pentru interogare. Un purtator de cuvant al organizatiei a declarat la BBC ca au fost observate avioane (faimoasele avioane albe inregistrate pe firma-paravan Bayard Marketing) care decoleaza din Afganistan si aterizeaza in cele doua tari. Human Right Watch a atras atentia asupra faptului ca Romania este semnatara a unor tratate internationale privind drepturile si tratamentul prizonierilor si ca modalitatile de interogare si detentie utilizate de serviciile secrete americane in anchetarea teroristilor ar incalca aceste tratate.