Presedintele american George W. Bush trece printr-una dintre cele mai negre perioade ale ultimului sau mandat, in care s-au adunat mai multe probleme extrem de delicate.

La o zi dupa ce Pentagonul anunta oficial ca numarul militarilor americani ucisi in Irak a ajuns la cifra simbolica de 2.000, atmosfera de la Casa Alba era ieri extrem de tensionata, toata lumea asteptand cu sufletul la gura decizia comisiei speciale de ancheta instituite pentru a stabili cine se face vinovat de dezvaluirea identitatii unui agent CIA sub acoperire.
In centrul acestei anchete se afla doi oameni de baza ai administratiei, suspectati ca ar fi dezvaluit presei faptul ca Valerie Plame este agent sub acoperire, drept razbunare ca sotul acesteia, fostul ambasador Joseph Wilson, a indraznit sa critice decizia presedintelui Bush de invadare a Irakului, denuntand faptul ca invocatele arme de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein nu exista. "Afacerea Plame" a izbucnit la mijlocul lui 2003, iar la scurt timp dupa ce ambasadorul Wilson s-a plans ca este victima unei manevre de discreditare orchestrata de la un nivel foarte inalt a fost alcatuita o comisie de ancheta, condusa de procurorul special Patrick Fitzgerald, care, potrivit mandatului, trebuie sa-si prezinte concluziile pana vineri, cel tarziu.

Ancheta a scos la iveala ca ziaristii care au dezvaluit identitatea Valeriei Plame aflasera informatia respectiva in urma unor discutii cu Karl Rove, consilier politic al lui Bush si artizanul campaniei sale electorale de anul trecut, si Lewis "Scooter" Libby, directorul de cabinet al vicepresedintelui Dick Cheney. Ambii risca sa fie inculpati de Fitzgerald pentru dezvaluirea identitatii unui agent federal si/sau pentru marturie mincinoasa, in conditiile in care, in prima faza a anchetei, ambii declarasera sub juramant ca sunt straini de aceasta afacere sau ca si ei aflasera acest lucru din presa.

Din colt in colt in Biroul Oval

Problema este foarte delicata pentru presedinte, care, in mai multe randuri, l-a aparat public pe influentul Rove, supranumit de unele ziare drept "creierul lui Bush".

Situatia s-a complicat si mai tare in ultimele zile, dupa ce presa a dezvaluit faptul ca insusi vicepresedintele Cheney cunostea si discutase cu Libby faptul ca sotia incomodului ambasador este agent sub acoperire, cu mai bine de o luna inainte ca povestea sa apara in presa.

Citeste si:

Desi comentatorii avizati estimau drept putin probabila o punere sub acuzatie a lui Cheney in acest moment, inceperea unor proceduri juridice impotriva lui Rove si Libby ar putea scoate la iveala si alte elemente compromitatoare pentru vicepresedinte.

Desi este vorba despre un delict federal, adevarata miza a "afacerii Plame" este mult mai mare, fiind un motiv excelent pentru a repune pe tapet motivatia invocata de echipa Bush pentru declansarea razboiului din Irak, si asta intr-un moment in care cota de popularitate a liderului de la Casa Alba a cazut la 38a, iar opinia publica se intreaba de ce a fost nevoie sa moara 2.000 de soldati, dar si ce strategie are administratia pentru a se retrage din Golf.

Ca si cand aceste necazuri nu ar fi fost de ajuns, Bush si-a atras si mania multor membri de vaza ai propriului partid, nemultumiti de nominalizarea controversatei avocate Harriet Miers pe post de judecator la Curtea Suprema.

Bush tuna si fulgera

Surse apropiate Casei Albe afirma ca functionarii administratiei se pregatesc cu groaza pentru scandalul ce ar izbucni in cazul acuzarii lui Rove si Libby, documentandu-se cum au gestionat crize similare echipele fostilor presedinti Bill Clinton si Ronald Reagan. Potrivit "New York Daily News", cel mai afectat este insa Bush, care, in ultimele saptamani, nu prea mai izbuteste sa-si stapaneasca nervii. Pe vremuri, Bush avea grija sa nu-si arate nemultumirile decat in prezenta apropiatilor sai, insa, la ora actuala, isi varsa nervii pe oricine-i iese in cale, scrie ziarul citat.