Cataclismele meteorologice ar putea fi provocate nu de dezlantuirea naturii, ci de actiunea perfida a unui inamic, posesor al unei tehnologii redutabile? In SUA si in Rusia aceasta ipoteza a fost alimentata, recent, de cicloanele Katrina si Rita. Ideea unui "razboi meteorologic" se bucura de mult succes pe internet, arata, recent, revista americana "Business Week". Dar, "pentru cvasitotalitatea oamenilor de stiinta si a meteorologilor, aceasta ipoteza este ridicola. Nu exista nici o indoiala ca o tehnologie capabila sa controleze conditiile atmosferice ar putea fi o puternica arma militara si politica", arata saptamanalul american.

SUA au inceput sa exploreze acest domeniu dupa al doilea razboi mondial si au finantat cercetari in acest sens. Incepand din 1967, in timpul razboiului din Vietnam, proiectul "botezat Popeye Project a avut drept obiectiv prelungirea sezonului musonului, spre a se ajunge la impotmolirea miscarilor de trupe si a logisticii vietnameze in jungla mlastinoasa". In 1977, Pentagonul consacra 2,8 milioane de dolari cercetarilor asupra modificarilor climei. Dar Natiunile Unite si-au exprimat nelinistea fata de acest lucru si au adoptat o rezolutie ce interzicea folosirea in scopuri ostile a unor astfel de tehnici. SUA au ratificat aceasta rezolutie in 1978.

Un an mai tarziu, Pentagonul a pus capat tuturor cercetarilor sale. In schimb, Kremlinul le-a continuat, releva "Business Week". Totusi, in 1996, sapte ofiteri superiori americani au tras un semnal de alarma pe langa Pentagon ca acesta sa continuie eforturile in domeniul respectiv, spre a evita distantarea rusilor. "Timp de 30 de ani, apreciau ei, tehnologiile informatice si meteorologice ar putea ajunge la un asemenea nivel incat controlul conditiilor atmosferice ar asigura o dominatie de neimaginat in batalia spatiului. Raportul elaborat de grupul de ofiteri s-a intitulat "Meteorologia ca demultiplicator de forta: Stapanirea conditiilor atmosferice in 2025". Recent, "meteorologul american Scott Stevens a afirmat ca specialistii armatei ruse ar fi fost in spatele ravagiilor cauzate de ciclonul Katrina, care a devastat New Orleans.

Potrivit lui, dupa perioada sovietica, Rusia a construit un aparat secret ce are un impact nefast asupra climei", noteaza Pravda.ru. Acest site arata ca, dupa ciclonul Katrina, americanii si-au adus aminte de amenintarile, considerate pana atunci fanteziste, facute de deputatul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski care, in 2003, amenintase SUA cu inundatii gigantice declansate de savanti rusi...

Americanii pot "fabrica" aurora

Citeste si:

Dar meteorologii americani nu sunt singurii care cred ca vecinii lor ar putea fi sursa nenorocilor lor climatologice. "In 2002, unii oameni politici europeni acuzau armata americana ca ar dori sa le distruga economia provocand inundatii. In acelasi an, Comisia pentru Aparare a Dumei ruse interpela americanii in legatura cu un centru de cercetari foarte special, aflat sub regim militar, situat la 400 km nord de Anchorage, Alaska, numit High Frequency Active Auroral Research Program, sau HAARP".

,Revistele de stiinta afirma ca HAARP este capabil sa provoace aurore boreale artificiale, sa deregleze statiile radar de detectare a rachetelor balistice, sa comunice cu submarinele aflate in oceane, si chiar sa detecteze complexele secrete subterane ale inamicului. Emisiile de frecventa radio ar putea traversa solul si ar putea descoperi ascunzatorile si tunelurile, sistemele electronice si ar face ineficienti satelitii din spatiu", explica Pravda.ru.

,Instalatia ar permite, totodata, influentarea atmosferei si, deci, modificarea climei. Ea ar fi folosita pentru a provoca catastrofe naturale asemanatoare cicloanelor Katrina si Rita". Pravda.ru sustine ca ,SUA si Rusia ar fi dezvoltat arme meteorologice secrete. In acest sens ar exista trei site-uri speciale: HAARP in Alaska, un altul in Norvegia si al treilea in Rusia. La randul lui, ziarul moscovit ,Novie Izvestia" a publicat o ancheta exclusiva asupra centrului de cercetari Sura, situat in Rusia Centrala, la 150 km de Nijni-Novgorod, girat de Institutul de Cercetari Radiofizice (NIRFI).

Sura este azi in desuetudine, din lipsa de fonduri. Altadata era un centru ultrasecret, un institut enigmatic despre care s-au spus atatea. Amintitul cotidian precizeaza ca ,principala diferenta intre Sura si HAARP consta in faptul ca institutul rus se afla sub latitudini medii si nu aproape de Pol, unde se vad aurorele boreale. Or, numai in nord se intalnesc campurile magnetice ale magnetosferei Terrei. Actionand asupra lor se poate influenta magnetosfera si, la nivel minim, se pot provoca aurore boreale artificiale, iar la nivel maxim se pot scoate din uz satelitii si aparaturile electronice".

,Azi, Sura functioneaza doar 100 de ore pe an, avand bani pentru a se alimenta cu energie. Institutele americane fac 2.000 de ore de experiente pe an", constata ,Novie Izvestia", citand si bugetele alocate: 300 milioane de dolari pe an pentru institutul american, fata de 40.000 de dolari pentru cel rus.