Presedintele Statelor Unite ale Americii, ignorat de guvernatorul Californiei

Vizita de doua zile a presedintelui George W. Bush in California a provocat un adevarat incident diplomatic cu guvernatorul statului, Arnold Schwarzenegger, acesta din urma fiind iritat de faptul ca liderul de la Casa Alba a gasit de cuviinta sa participe la o strangere de fonduri, la Los Angeles, intr-un moment in care si el este angrenat intr-o operatiune similara. Vizibil deranjat, Schwarzenegger a precizat ca nu intentioneaza sa-l intalneasca pe presedinte, care a sosit joi noaptea in California.

Guvernatorul Californiei a declarat ca a cerut in zadar responsabililor de la Casa Alba amanarea acestei vizite, in cursul careia presedintele va inaugura o cladire a Bibliotecii prezidentiale "Ronald Reagan" si va fi prezent la un dineu de strangere de fonduri pentru partidul republican, la care se spera ca se va aduna peste un milion de dolari.

"Am fi apreciat daca aceasta colectare de fonduri s-ar fi tinut dupa referendumul din 8 noiembrie, pentru ca in prezent avem nevoie de toti banii din lume", a declarat guvernatorul. Cu numai un an inainte de alegerile la care fostul actor spera sa obtina un nou mandat, popularitatea sa este in scadere. Pentru a reveni in prim-plan, el a decis sa supuna votului popular opt initiative legislative, pe diverse teme sociale. Pentru aceasta campanie, dar si pentru realegerea sa, el are nevoie de cel putin 50 de milioane de dolari.

Concurenta neloiala

"Suntem dezamagiti ca Bush si echipa sa vin sa colecteze fonduri inainte de referendum", a declarat purtatorul de cuvant al guvernatorului californian, Rob Stutzman. Atat Schwarzenegger, cat si Bush se bazeaza pe aceiasi republicani bogati din California, iar guvernatorul nu a apreciat deloc concurenta facuta de liderul de la Casa Alba. "Scwarzenegger este evident agasat, nu voia sa intre in concurenta cu cineva pentru bani", apreciaza analistul politic Sherry Jeffe.

Alti comentatori sustin ca renumitul actor, in prezent guvernator, vrea sa mentina o oarecare distanta fata de Bush, care nu este prea popular in California. Arnie nu este singurul politician republican care se fereste de compania lui Bush in ultima vreme. Multi dintre parlamentarii carora le expira mandatul anul viitor si se pregatesc de-acum de campanie au inceput sa evite sa apara in compania presedintelui, asocierea cu acesta nefiind de natura sa le aduca vreun avantaj, in contextul in care popularitatea presedintelui este in cadere libera.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.