Polonia trece printr-o perioada de transformari politice furtunoase, marcate de venirea la putere a dreptei. Presedintele in exercitiu, Aleksander Kwasniewski, l-a desemnat miercuri prim-ministru pe conservatorul Kazimierz Marcinkiewicz, reprezentant al Partidului Lege si Justitie, care a castigat alegerile generale de luna trecuta. El are14 zile la dispozitie pentru a obtine votul de incredere al Parlamentului si sarcina spinoasa de a forma guvernul, in contextul in care negocierile cu Platforma Civica sunt ingreunate de batalia pentru presedintie.

Candidatii celor doua partide se intrec, duminica, in cel de-al doilea tur de scrutin, favorit fiind Donald Tusk, liderul Platformei Civice, care se bucura si de sprijinul lui Kwasniewski. Constient ca il asteapta zile grele, Marcinkiewicz a anuntat deja ca nu va participa la summitul UE din Marea Britanie, de la sfarsitul lunii, Polonia urmand sa fie reprezentata de predecesorul sau, Marek Belka. Acesta din urma si-a prezentat ieri, formal, demisia de la sefia Executivului, cu ocazia sedintei inaugurale a Parlamentului. Marcinkiewicz, consilierul economic al partidului Lege si Justitie, este un fost profesor de matematica si are 45 de ani. Ca si Donald Tusk, Marcinkiewicz a fost activist al Solidaritatii lui Lech Walesa. El se declara insa optimist in legatura cu negocierile pentru formarea guvernului, spunand ca deosebirile de opinii sunt de doar "15-25%". "Va trebui sa luam decizii in acest sens, pentru a gasi calea de a administra impreuna treburile Poloniei", a declarat el pentru BBC.

Cele doua partide care incearca sa se alieze, dar sunt adversare in batalia pentru presedintie, mai au de lamurit o chestiune importanta, si anume cui ii va reveni presedintia Parlamentului. Desi, initial, conservatorii partidului Lege si Justitie au declarat, binevoitori, ca cedeaza aceasta pozitie Platformei Civice, acum dau inapoi, spunand ca vor lamuri problema abia dupa ce se va sti numele presedintelui.

Citeste si:

Donald Tusk pledeaza pentru o alianta de centru-dreapta, spunand ca trebuie lasate la o parte orgoliile de invingator al alegerilor. Totusi, Platforma Civica este vizibil iritata de atacurile recente la care este supus Tusk, caracterizat drept un liberal "lipsit de inima", comenteaza Reuters. Disputa privind conducerea Parlamentului pune paie pe foc. "Stabilisem ca invingatorul sa ia postul de premier si al doilea clasat sa obtina sefia Parlamentului", a spus Bronislaw Komorowski, unul dintre liderii Platformei Civice.

Dreapta a venit la putere in Polonia pe fondul promisiunilor de a eradica coruptia si de a reduce somajul, populatia fiind satula de scandalurile care au marcat cei patru ani de guvernare a Stangii. Polonia a fost desemnata recent, de organizatia Transparency International, drept cea mai corupta tara din UE, iar Bruxelles-ul asteapta ca Varsovia sa ia rapid masuri impotriva acestui flagel. Printre prioritatile viitorului guvern se numara continuarea reformelor in domeniul finantelor publice, reducerea somajului ? Polonia fiind din nou codasa UE, cu o cota de 18% - si relansarea economiei.