Negocierile pentru stabilirea programului de guvernare al coalitiei germane vor incepe oficial luni, relateaza publicatia "Der Spiegel", in editia electronica de ieri. Potrivit unei declaratii date publicitatii de social-democrati, pana acum, CDU si SPD au cazut de acord asupra a patru probleme. Astfel, printre altele, crestin-democratii si-au retras propunerea privind abolirea puterii sindicatelor de a se opune relationarii salariilor de rezultatele financiare ale companiei.

Intr-o conferinta de presa, Angela Merkel, viitorul cancelar german, a declarat ca mai sunt "numeroase probleme controversate asupra carora trebuie sa se ajunga la un compromis in saptamanile urmatoare". In schimb, Franz Müntefering, presedintele SPD, a afirmat ca partidul sau a reusit cu succes sa-si impuna politicile in cadrul celor trei runde de discutii de pana acum. De altfel, presa germana a afirmat ca lidera CDU va trebui sa se indeparteze de numeroase obiective ale programului sau electoral si se va afla in fata unui "SPD puternic", parte a noii coalitii.

In aceste conditii, pana la 12 noiembrie, data-limita la care ar trebui sa se incheie negocierile, cele doua parti ale coalitiei trebuie sa se puna de acord in mai multe probleme asupra carora au opinii diferite. CDU doreste reducerea impozitului pe venit, masura pe care SPD o dezaproba. Social-democratii doresc doar cresterea nivelului de impozitare pentru veniturile foarte mari, masura cu care CDU nu este de acord. Cele mai mari diferente intre programele celor doua partide apar, insa, asupra sectorului sanatatii. CDU/CSU a propus introducerea unei cotizatii unice pentru asigurarea in caz de boala, in timp ce SPD doreste ca aceasta sa fie proportionala cu veniturile totale ale beneficiarului, pentru a mentine principiul solidaritatii.

Pe de alta parte, Edmund Stoiber, presedintele Uniunii Crestin-Sociale (CSU), a propus, la sfarsitul saptamanii trecute, ca reforma federalismului sa fie primul text comun votat de noul guvern de coalitie. Cele doua mari partide, care nu au reusit sa cada de acord la sfarsitul anului trecut, ar dori o noua repartitie a competentelor intre administratia federala si cele regionale, pentru a simplifica sistemul actual, care intarzie, printre altele, intrarea in vigoare a numeroase texte de lege.

Citeste si:

Atat conservatorii, cat si social-democratii vor fi reprezentati de delegatii formate din 15 politicieni in timpul discutiilor. Echipa crestin-democratilor va include, cel mai probabil, guvernatori ai landurilor pe care le controleaza. Angela Merkel, viitorul cancelar al Germaniei, a afirmat ca este important ca acestia sa participe la discutii, in conditiile in care una dintre principalele preocupari ale SPD este faptul ca CDU/CSU controleaza Bundesratul, camera superioara a Parlamentului german, care reprezinta cele 16 state federale.

Efecte pe pietele financiare

Moneda unica europeana s-a devalorizat, ieri, pentru a treia zi consecutiv, fata de dolarul american si yanul japonez, din cauza temerilor ca actiunile Angelei Merkel in directia reducerii somajului vor fi zadarnicite prin coalizarea cu social-democratii, potrivit Agentiei Bloomberg. Euro a scazut cu un procent in ultimele trei saptamani, de la anuntarea rezultatelor alegerilor, cand ambele partide au revendicat victoria. SPD, care in ultimii sapte ani de guvernare a condus o economie aflata in stagnare, va pastra portofoliile Finantelor si Muncii. "Oamenii nu stiu ce ar putea aduce aceasta coalitie in privinta reformelor economice, ceea ce a avut consecinte asupra euro", a afirmat un analist financiar, citat de Bloomberg.