Iranul a acceptat sa reia negocierile privind programul sau nuclear controversat cu marile puteri la 6 si 7 decembrie la Geneva, a anuntat, marti, un purtator de cuvant al Inaltului Reprezentat UE pentru Politica Externa, Catherine Ashton, citat de AFP.

"Am primit in prezent un raspuns din partea autoritatilor iraniene, in care ele afirma ca (Said) Jalili (negociatorul iranian care se ocupa de dosar, n.red.) a acceptat propunerea lui Catherine Ashton de a participa la o reuniune la Geneva", a declarat acest purtator de cuvant, potrivit MEDIAFAX.

"Discutiile intre Catherine Ashton, reprezentand grupul 3+3, si Jalili vor avea loc saptamana viitoare, luni si marti, la Geneva", a adaugat el.

Grupul numit "3+3" sau "5+1" reuneste cele sase mari puteri implicate in negocierile privind programul nuclear iranian: cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Rusia, China, Franta, Marea Britanie), precum si Germania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.