Un avion cargo, apartinand grupului american de mesagerie United Parcel Services (UPS), s-a prabusit, vineri seara, in apropierea aeroportului international din Dubai, a declarat un oficial din cadrul Autoritatii pentru aviatie civila din Emiratele Arabe Unite.

Pilotul si copilotul avionului au murit, a anuntat Aviatia civila a emiratului, potrivit MEDIAFAX.

"Cadavrele celor doi piloti ai avionului"
, un Boeing 747-400, au fost gasite la locul accidentului, a anuntat aceasta intr-un scurt comunicat publicat de agentia oficiala Wam.

Avionul s-a prabusit intr-o zona nelocuita de la periferia orasului Dubai si "au fost luate masuri pentru stingerea incendiului care s-a declansat in avion", a adaugat aceasta, fara sa precizeze motivul accidentului.

Martorii oculari au declarat pentru AFP ca avionul a cazut in apropiere de Emirates Road, o sosea circulara care inconjoara orasul-emirat, iar un fotograf al AFP a putut vedea ambulante indreptandu-se catre acest sector.

Din punct de vedere al activitatilor sale, lucrand atat cu firme cat si cu consumatori finali, UPS este considerata un barometru fiabil al activitatii economice a Statelor Unite.

Activitatea grupului, in cadere libera in urma cu un an, s-a intensificat de cateva luni.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.