Locuitorii statelor de coasta americane North Carolina si Virginia se pregateau miercuri de sosirea uraganului Earl, care s-a intensificat si a devenit din nou de categoria a 4-a, cu rafale de vant de pana la 216 kilometri pe ora, autoritatile locale ordonand evacuari,

La apropierea uraganului si inainte de sfarsitul de saptamana prelungit al Zilei Muncii (serbata in prima zi de luni din septembrie, n.red.), in cursul caruia foarte multi americani merg inca la plaja, autoritatile locale au ordonat evacuarea unor zone de coasta din statul North Carolina, informeaza MEDIAFAX.

Marina americana si Corpul Puscasilor marini ar putea fi constransi sa isi deplaseze navele si avioanele din porturi si baze militare situate de-a lungul coastelor.

In North Carolina, aproximativ 60 de membri ai Garzii Nationale au fost chemati pentru a participa la pregatirile in vederea sosirii uraganului.

Presedintele american, Barack Obama, care a discutat la telefon miercuri dimineata cu administratorul agentiei americane de gestionare a crizelor (FEMA), Craig Fugate, a subliniat necesitatea de a "face totul pentru a proteja locuitorii" si a cerut acestora din urma sa se supuna ordinelor de evacuare.

El a facut un apel la populatie "sa se pregateasca pentru orice scenariu, inclusiv cele mai rele".

FEMA precizase marti ca a distribuit statelor amenintate apa, produse alimentare, paturi si generatoare electrice.

Uraganul, care scazuse in intensitate in timpul noptii de marti spre miercuri, s-a intensificat din nou miercuri, cu rafale de vant de pana la 216 kilometri pe ora. El a urcat astfel o treapta pe scara Saffir-Simpson, ajungand din nou sa fie inclus in categoria 4, din 5, a anuntat Centrul National pentru Uragane (NHC), cu sediul la Miami.

La ora 21.00 GMT (24.00, ora Romaniei) miercuri, Earl se afla la 1.010 kilometri sud-sud-est de Cap Hatteras, la extremitatea de est a statului North Carolina. Uraganul se deplaseaza cu o viteza de 28 de kilometri pe ora catre nord-vest, a anuntat NHC.

O parte a coastelor statelor North Carolina si Virginia au fost plasate in stare de alerta ciclonica, ca si insula San Salvador din Bahamas.

Citeste si:
VIDEO Clădirea din New Orleans unde a trăit Louis Amstrong,...
VIDEO Clădirea din New...

Un ordin de evacuare obligatoriu a fost emis pentru cele cateva mii de turisti si 800 de locuitori ai insulei Ocracoke (din North Carolina), care nu este legata de continent decat prin feribot.

Potrivit previziunilor NHC, Earl ar urma sa ajunga pe coastele americane in noaptea de joi spre vineri. Dar miercuri dupa-amiaza, un val de proportii urma sa loveasca tarmurile statului South Carolina. Uraganul urmeaza sa ajunga pe coasta americana si ar putea afecta si nord-estul tarii, precum si provinciile maritime ale Canadei.

Meterologii americani au avertizat ca unele zone de coasta mai joase ar putea fi grav afectate, existand riscul unor "pagube catastrofale".

Earl a provocat importante pagube in Caraibe, in special in teritoriile franceze Saint-Martin si Saint-Barthelemy, precum si la Puerto Rico, fara a se solda insa cu victime.

Citeste si:
Canon ocupă locul cinci în topul companiilor care au obţinut cele...
Canon ocupă locul cinci în...

Uraganul este urmat de furtuna tropicala Fiona, care, la ora 21.00 GMT (24.00, ora Romaniei), se afla la 225 de kilometri nord de Anguilla. Ea se deplasa catre nord-vest, cu rafale de vant de pana la 95 de kilometri pe ora, potrivit NHC.

Sezonul uraganelor in Atlantic, ce cuprinde perioada 1 iunie-30 noiembrie, ar putea fi in acest an "unul dintre cele mai distrugatoare" inregistrate vreodata, avertizase in iunie Agentia americana oceanica si atmosferica (NOAA).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.