Astazi, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, o racheta ruseasca de tip Soiuz, de 300 de tone, pleaca spre Statia Spatiala Internationala (ISS), avand la bord un echipaj format din trei persoane - a informat AFP. Alaturi de astronautul american William McArthur si cosmonautul rus Valeri Tokarev, la bordul rachetei se afla omul de afaceri american Greg Olsen, ceea ce face ca numarul "turistilor" spatiali sa creasca la trei.

La Baikonur este cosmodromul de pe care a zburat si primul om in spatiu, Iuri Gagarin, la 12 aprilie 1961. Dupa ora lansarii, 03.54 GMT, racheta va petrece un timp pe orbita, pentru ca cei trei sa se obisnuiasca cu anumiti parametri, iar luni capsula Soiuz TMA-7 va amara pe ISS.

Inaintea lui Greg Olsen (59 de ani) au mai iesit in spatiu americanul Dennis Tito (2001) si sud-africanul Mark Shuttleworth, in 2002. Olsen a platit 20 de milioane de dolari pentru vacanta in spatiul extraterestru si a facut 1.500 de ore de antrenament pentru a putea intruni criteriile de iesire in spatiu.
Interogat cu ocazia traditionalei conferinte de presa organizate dupa autorizarea zborului de catre o comisie federala speciala, Greg Olsen a povestit despre "cei doi ani de munca dura" pentru pregatirea zborului si a spus ca cea mai mare problema a sa a fost "limba rusa".

De asemenea, Olsen a raspuns scepticilor ca el nu se considera "un astronaut sau un cosmonaut", dar ca cele 1.500 de ore de antrenament au facut din el "un participant la misiune". Si a mai spus ca "acum o suta de ani, zborurile cu avionul erau rezervate unui numar redus de curajosi. Astazi, unii iau avionul in fiecare saptamana. Acelasi lucru se va intampla si cu zborurile spatiale".

Greg Olsen se va intoarce pe Terra impreuna cu spationautii Serghei Krikalev si John Phillips, membrii celei de-a unsprezecea misiuni pe ISS, care se afla in spatiu de pe 17 aprilie.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.