Tony Blair si John Reid, ministrul britanic al apararii, au negociat in secret cu Arabia Saudita un contract de vanzare de armament in valoare de peste 40 miliarde de lire sterline, scrie "The Guardian". Premierul Marii Britanii s-a oprit la Ryad, la inceputul lunii iulie, cand se afla in drum spre Singapore. Trei saptamani mai tarziu, ministrul apararii, John Reid, a stat doua zile in capitala Arabiei Saudite si a incercat sa-l convinga pe printul Sultan sa-si doteze fortele aeriene cu avioane Typhoon, fabricate de compania britanica BAE.

Surse diplomatice au dezvaluit pentru cotidianul citat ca negocierile treneaza pentru ca sauditii cer trei favoruri: expulzarea a doi disidenti sauditi, reluarea zborurilor British Airways, suspendate in urma masurilor antiteroriste luate de Londra, si renuntarea la ancheta legata de o afacere de coruptie in care este implicata familia regala saudita. Ginerele printului mostenitor, Turki bin Nasr, este suspectat ca ar fi implicat in frauda descoperita la BAE.

Un Typhoon costa in jur de 45 milioane de lire sterline, iar Arabia Saudita are deja avioane britanice Tornado. Presedintele executiv al BAE, Mike Turner, a declarat pentru revista "Flight International" ca "Arabia Saudita este una dintre tintele noastre". Afirmatia a fost facuta cu numai cateva zile inainte de "calatoria" lui Tony Blair la Ryad, ceea ce a lansat speculatii legate de interesele personale ale premierului pentru promovarea afacerilor companiei producatoare de armament.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.