Elvetienii au fost asteptati ieri la urne, pentru a decide prin referendum daca tara lor isi va deschide sau nu granitele pentru forta de munca din cele zece noi state membre. Cei care militau pentru un raspuns favorabil la consultarea populara de ieri ofereau mai ales urmatoarele argumente: mana de lucru venita de peste hotare va incuraja dezvoltarea economiei nationale si va evita izolarea tarii.

Opozantii aminteau insa ca lucratorii proveniti din statele mai sarace ale Europei vor incarca prea tare sistemul de asistenta sociala. Implicatiile rezultatului sunt destul de vaste insa, presedintele bancii centrale elvetiene, Jean-Pierre Roth, declarand pentru agentia Bloomberg ca "jumatate din firmele autohtone care nu vor reusi sa angajeze forta de munca necesara vor pleca in strainatate".

Exista sanse ca raspunsul consultarii sa fie unul pozitiv, avand in vedere ca, potrivit celor mai recente sondaje, 50% din populatia cu drept de vot declara ca se va pronunta pentru "Da", 38% - pentru "Nu", iar 12% nu luasera inca o decizie. Printre cei mai hotarati oponenti ai acceptarii fortei de munca din cele zece noi state membre se numara Partidul Popular, care sustine ca Elvetia, care are o populatie de 7,4 milioane de locuitori, va fi, practic, invadata de straini.

Rezultatul referendumului este asteptat cu multa preocupare si la Bruxelles, Comisia Europeana avertizand cu doua zile inaintea votului ca un raspuns negativ va avea "repercusiuni" asupra relatiilor dintre UE si statul central-european. Oficialii comunitari au refuzat sa precizeze cu mai multa claritate care vor fi efectele concrete asupra legaturilor bilaterale, multumindu-se sa atraga atentia asupra faptului ca acestea ar putea fi resimtite in mai multe zone ale cooperarii.

Exista opinii potrivit carora un vot negativ ar indica faptul ca Elvetia face o discriminare intre vechile si noile state din UE, avand in vedere ca, printr-un acord semnat in 2002, Confederatia helvetica a permis libera circulatie pe spatiul sau a cetatenilor din cele 15 veterane ale Uniunii.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.