Vreme de 40 de ani, Yasser Arafat i-a silit pe israelieni sa-l urasca si, ceea ce e mai grav, sa-i urasca pe toti palestinienii. Mortii si distrugerile au devenit borne ale unui drum sangeros care nu a dus nicaieri. Ne-am obisnuit sa traim cu imaginea palestinianului in haine militare, cu chefie pe cap si revolver la brau, prezenta neplacuta si adesea de cosmar, in viata noastra de zi cu zi. I-am platit cu aceeasi moneda, l-am fugarit din Cairo si pana in Tunis, si din Beirut pana in Ramallah. L-am ingropat de viu la Muqata, l-am privat de lumina zilei si de aer proaspat; si cu cat amenintarile si pedepsele noastre erau mai grele, cu atat Arafat devenea mai tare. Nu am inteles ca simbolul Revolutiei Palestiniene si al aspiratiei la o viata libera, independenta, a palestinienilor nu poate fi strivit. Ne-am suparat ca vacarul pe sat si am decis ca nu avem partener de tratative si am asteptat sa moara. Acum, cand Arafat nu mai este, probabil, ca ne va lipsi. Ura noastra, catre cine se va indrepta? Si cine va fi catalizatorul neputintei de a se ajunge la pace in Orientul Mijlociu? Sa speram ca totul va fi altfel in "Era post-Arafat".

Avraham Tiros, un cunoscut analist politic israelian, scria ieri in cotidianul ebraic "Maariv": "Subit, Arafat dispare si ne lasa singuri. Pe cine vom acuza acum de toate relele care se abat asupra noastra? De cine ne vom bate joc? Pe cine vom discredita? Pe cine vom denumi megaloman si mincinos cronic? Doar nu e de crezut ca Abu Mazen, sau Abu Alla, sau oricare Abu care il va mosteni pe Arafat, va putea avea statura marelui lider palestinian. De patru ani, dupa ce Arafat a respins ofertele israeliene atat de generoase de la Camp David si Taba, traim cu lozinca "nu exista un partener de tratative" si "n-ai cu cine vorbi". A doua Intifada, initiata de Arafat, a provocat mii de morti, zeci de mii de raniti si distrugeri incalculabile, teritoriile palestiniene au regresat enorm, turismul israelian e la pamant, saracia roade in aceeasi masura pe palestinieni si evrei, si dintr-o data, acum, astazi, poate ca va fi posibil. Exista sanse ca va exista cu cine sa vorbesti. Ca va exista un partener. Dumnezeule, a fost de-ajuns!"

In buncarul de la Muqata

In 2002, am insotit cativa ziaristi romani acasa, la resedintele prim-ministrului Ariel Sharon si presedintelui Autoritatii Palestiniene Yasser Arafat. Acolo, la "Ferma Sicomorilor" din pustiul Neghevului conducatorul israelian crestea miei si vaci de rasa. La Muqata, in Ramallah, unde fusese ingropat de viu conducatorul palestinian, ca sa ajungi la Arafat trebuia sa te strecori printre ruine. "Resedinta" lui Arafat era o incapere fara ferestre. Cladirea fusese jumulita, bucata cu bucata, de coltii buldozerelor israeliene. Aproape trei ani asa a trait Arafat, fara lumina zilei si fara aer proaspat. Am intalnit un om batran, obosit, cu semne vizibile de boala. Credea in victoria Revolutiei Palestiniene, spunea ca lumea nu-l intelege, acuza Israelul ca-l prezinta ca un monstru setos de sange. Ulterior, Sharon l-a convins pe presedintele american George W. Bush ca Arafat a devenit o piedica in calea pacii. Cu ajutorul americanilor, liderul palestinian a fost scos din joc. Strategia "lipsei de partener pentru tratative" si "Arafat-nerelevant" a fost marea reusita a politicii lui Sharon, o victorie trista si amara, pentru ca Orientul Mijlociu s-a impotmolit si mai adanc in mlastinile neputintei. Sharon a fost impiedicat sa-si lichideze fizic dusmanul, si din buncarul izolat al Muqatei acesta se dovedea din ce in ce mai relevant. Nici o initiativa de pace n-a mai prins cheag si toate miscarile diplomatiei americane, europene sau israeliene mureau una dupa alta, pentru simplul motiv ca nimic nu putea trai in teritoriile palestiniene fara aprobarea lui Arafat. Cand israelienii au realizat ca nu vor putea sa-l scoata din fotoliul prezidential, pentru ca nu se nascuse inca palestinianul care sa-l tradeze si sa faca jocul evreilor, Sharon a decis sa-l lase sa moara, acolo, izolat, la Muqataa. Astfel a fost lansata versiunea nedovedita a otravirii lente a lui Arafat.

Ultimele doua saptamani

Diplomatii straini si ziaristii care au ajuns la Muqata au inregistrat semnele decaderii fizice ale liderului palestinian. La 27 octombrie 2004, Arafat si-a pierdut pentru prima oara cunostiinta. Lesinul lui Arafat provoaca panica la Muqataa. Un elicopter l-a adus din Iordania pe doctorul sau personal. Acesta n-au putut stabili cauzele lesinului. Doua zile mai tarziu a sosit la Ramallah o echipa de doctori din Tunisia. Nici acestia nu au reusit sa diagnostigheze boala de care suferea presedintele palestinian. Televiziunile lumii l-au prezentat pe Arafat in pijama, inca mai suradea, inca arata cu degetele V, semnul victoriei. Dar lumea incepea sa inteleaga ca zilele lui Arafat sunt numarate. Conducerea palestiniana a deschis un canal urgent de comunicare cu Ierusalimul. I se cerea lui Sharon sa permita transportarea de urgenta a lui Arafat la un spital din strainatate. In aceeasi zi, pe 29 octombrie, un elicopter il transporta pe bolnav la Amman, capitala Iordaniei. Arafat cu zambetu-i caracteristic, risipea saruturi tuturora, in stanga si in dreapta. S-a imbratisat cu Suha, sotia sa, sosita de la Paris. Imediat s-a imbarcat intr-un avion militar francez, trimis special de Jacques Chirac, presedintele Frantei. Il insoteau 10 oameni (ministrul Saib Erakat, consilierul Nebil Abu-Radiena, Mohammed Dahlan, fostul sef al securitatii palestiniene in guvernul lui Abu Mazen, Ramzi Houri, directorul Cabinetului prezidential, Suha, sotia sa, s.a.).

Din clipa internarii sale la spitalul militar "Percy" din Paris, Arafat a fost izolat de toata lumea. Numai doctorii care il ingrijeau, Suha si bodyguardul personal, dr. Iusuf, aveau voie sa-l viziteze. Din clipa aceea, a inceput cinica sarabanda a comunicatelor despre starea sanatatii lui Arafat. Conducatorii palestinieni, Suha, doctorii spitalului comunicau ca Arafat e bolnav, dar nu exista nici un pericol de moarte. Mossadul aflase insa altceva. Arafat era pe moarte. Ierusalimul incepuse sa se pregateasca de ziua "de dupa". La 3 noiembrie, de pe patul de suferinta Arafat a telefonat lui Bush, presedintele Statelor Unite, si l-a felicitat pentru victoria obtinuta in alegerile prezidentiale. O zi mai tarziu, pe 4 noiembrie, doctorii spitalului au facut cunoscuta starea critica a bolnavului. Coma se agravase, medicamentele devenisera inutile si Arafat era mentinut in viata cu ajutorul aparatelor de respirat. Apoi s-a raspandit stirea ca Arafat ar fi murit. Chiar si presedintele George W. Bush s-a grabit sa emita condoleante.

Dar Arafat inca mai respira. Creierul, plamanii si inima continuau sa functioneze. In zilele de 5 si 6 noiembrie s-a declansat violent razboiul "mostenirii financiare" dintre Suha si conducatorii Autoritatii Palestiniene de la Ramallah. "Triunghiul de grei", Abu Mazen, Abu Alla si Nevil Shaath a decis sa se deplaseze la Paris. Suha declara imediat ca acestia vor "sa-l inmormanteze de viu pe Arafat." Ea vorbea si de o conspiratie impotriva liderului palestinian. Cei trei renunta sa mai faca deplasarea, dar guvernul francez era de alta parere. Jocul trebuia sa se incheie. Delegatia palestiniana ajunge la Paris pe data de 8 noiembrie, dar Suha le plateste o ultima polita: nu-i permite decat lui Abu Mazen sa-l viziteze pe Arafat. Abu Mazen constata ca Arafat nu era mort, dar se afla intr-o agonie ireversibila. Delegatia palestiniana cere debransarea trupului lui Arafat de tuburile de respiratie artificiala. Suha se opune. Legea franceza e de partea sotiei, asa ca Arafat va continua sa agonizeze. Pe 9 noiembrie, autoritatile palestiniene n-au mai asteptat comunicatul spitalului parizian si au anuntat ziua funeraliilor. Pe 10 noiembrie, seikul Tyisir Tamimi, presedintele Tribunalului Religios musulman, soseste la Paris, il viziteaza pe Arafat, si anunta ca acesta este inca in viata. Cateva ore mai tarziu, la ora 3,30 dimineata, ora Frantei, Arafat nu mai era printre vii.

Tara Sfanta dupa moartea lui Arafat

Pe toate drumurile din Cisiordania zeci de mii de palestinieni se indreapta spre Muqata. Putini vor fi lasati sa ajunga acolo. Autoritatile israeliene vor permite numai palestinienilor cu aprobari speciale sa participe la inmormantarea lui Arafat. Forte uriase de securitate au blocat Cisiordania si Gaza, teama de incidente sangeroase ii ingrijoreaza deopotriva atat pe responsabilii evrei, cat si pe cei palestinieni. Nu numai palestinienii sunt impiedicati sa circule pe drumuri, ci si colonistii evrei. Trupele israeliene ii silesc sa ramana in ziua funeraliilor lui Arafat in coloniile lor. Sefii serviciilor speciale israeliene si palestiniene conlucreaza pentru prima oara de la declansarea Intifadei. Acesta e primul semn bun. Steagurile indoliate se vad in toate asezarile palestiniene, fotografii uriase cu chipul lui Arafat sunt lipite pe ziduri. Autoritatea Palestiniana a proclamat o saptamana de greva generala si un doliu de 40 de zile. Sute de ziaristi si echipe de televiziune au sosit din toata lumea la Muqata. Dupa ceremonia de la Cairo, cosciugul cu trupul lui Arafat va fi adus la El-Aris, in pustiul Sinai, de unde un elicopter il va transporta la Ramallah.

Inmormantarea la Ramallah, mormantul la Ierusalim

Buldozere uriase au lucrat toata noaptea la Muqata pentru a curata locul unde va fi inmormantat Arafat. Autoritatile palestiniene s-au obligat sa asigure securitatea ceremoniei, iar evreii vor fi responsabili de securitatea intregii zone din jurul orasului Ramallah. Dupa ce au refuzat cererea israeliana ca Arafat sa fie inmormantat in Gaza, autoritatile palestiniene au declarat ca locul definitiv al mormantului liderului lor va fi fixat dupa proclamarea independentei Statului Palestina. O aluzie clara ca palestinienii n-au renuntat la ideea inmormantarii lui Arafat acolo unde si-a dorit-o testamentar: pe Esplanada Moscheelor. Mass-media israeliana subliniaza ca disparitia lui Arafat deschide o oportunitate evidenta pentru reluarea tratativelor israeliano-palestiniene. O noua conducere preia lupta palestiniana. Abu Mazen a fost ales presedintele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, mostenitor de facto al lui Arafat; Rewhi Fattuh a devenit presedintele Autoritatii Palestiniene, (functie temporara), Faruk Kadumi - seful FATAH, iar Abu Alla si-a pastrat functia de prim-ministru.

Israelienii au senzatia ca e o ocazie istorica de a iesi din inpotmolire. "Am speranta ca palestinienii vor alege o noua conducere, responsabila si capabila de a deschide o pagina noua, neviolenta in istoria lor", a declarat Moshe Katzav, presedintele Israelului. In puzzle-ul palestinian a ramas o componenta inca nedescifrata: cum va actiona miscarea fundamentalista islamica Hamas acum, dupa moartea lui Arafat? Daca Hamas va dori sa dovedeasca ca el este conducatorul, lumea palestiniana se va prabusi in haos. Generalul Dani Rotschild scria ieri in cotidianul ebraic "Maariv": "Daca Abu Mazen va reusi sa obtina sprijinul fortelor de securitate palestiniene si al tovarasilor de lupta care au stat alaturi de Arafat, atunci el va fi cu adevarat noul lider al palestinienilor. Israelul nu trebuie sa actioneze in nici un fel, sa nu aibe nici o initiativa. Palestinienii trebuie lasati singuri sa-si rezolve problemele". Disparitia lui Arafat este pentru palestinieni un eveniment traumatic. Ca si pentru israelieni. Ce va urma in "Era post-Arafat" nimeni nu poate sa prevada cu exactitate. Ierusalimul anunta ca nu va reduce din profilul luptei impotriva terorismului palestinian, dar e pregatit pentru toate scenariile posibile.