Un aparat de zbor Boeing 737, al companiei aeriene indoneziene private Mandala, s-a prabusit ieri intr-un cartier rezidential din insula Sumatra, accidentul soldandu-se cu cel putin 130 de victime, informeaza agentiile internationale. Panica si informatiile contradictorii au caracterizat modul in care a fost prezentat accidentul de la inceput.

Oficialii companiei Mandala au declarat ca exista cel putin sase supravietuitori, contrazicand pozitia oficiala a fortelor de salvare care declarasera inca din primele momente de la producerea accidentului ca nici o persoana nu a supravietuit impactului avionului cu solul. Cu toate acestea, dupa cateva ore, un oficial insarcinat cu operatiunile de salvare a revenit, confirmand ca au fost descoperiti cel putin trei supravietuitori.

La bordul avionului de pasageri se aflau 117 persoane, majoritatea trupurilor acestora carbonizan-du-se in explozie. Martori oculari au declarat postului de radio ElShinta ca de la locul accidentului au fost ridicate mai multe trupuri neinsufletite, informeaza Mediafax. "Nu-mi vine sa cred. La doar cateva momente dupa decolarea avionului, acesta si-a pierdut echilibrul, ajungand deasupra unei sosele principale, dedesubt putand fi vazute masini", a declarat Freddy Ismail, unul dintre supravietuitorii accidentului, informeaza Reuters citand postul de radio ElShinta.

Avionul a luat contact cu solul intr-un cartier rezidential, provocand incendii in lant, cel putin 30 de persoane pierzandu-si viata la sol. "Am sosit la zece minute dupa producerea accidentului. Peste tot se puteau vedea cadavre arzand", a declarat un reporter local. "Avionul era o gramada de fiare. Nu i se mai putea vedea decat coada", a mai spus acesta. Unul dintre oficialii spitalului Adam Malik, unde au fost adusi pasagerii, a declarat ca majoritatea erau de nerecunoscut din cauza arsurilor.

Compania aviatica a remis un comunicat in care se afirma ca avionul a fost construit in 1981, si ca mai avea inca opt ani de functionare. Directorul companiei, Asril Tanjung, a spus ca "nu se stie inca daca este vina motoarelor, daca este vorba despre o eroare umana, sau pur si simplu accidentul a fost cauzat de vreme". Totusi, martorii oculari au declarat ca in momentul decolarii nu ploua, vremea fiind favorabila zborurilor. Conform postului de radio ElShinta, la bordul aparatului se aflau si doi inalti responsabili guvernamentali, guvernatorul in exercitiu al provinciei Aceh, Azwar Abubakar, si guvernatorul provinciei Sumatra de Nord, Rizal Nurdin.

Cel mai grav accident aviatic din istoria Indoneziei a avut loc in 1997, cand un aparat de zbor de tipul Airbus A-300B4 al companiei Garuda, s-a prabusit intr-o zona muntoasa, accident soldat cu moartea celor 222 de pasageri si a celor 12 membri ai echipajului.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.