Maine, alegeri in Turkmenistan. Fara candidati ai opozitiei, ce-i drept, dar cu o singura conditie: loialitate fata de presedintele tarii, Saparmurat Niazov.

In aceasta fosta republica sovietica din Asia Centrala, critica la adresa presedintelui pe viata, Saparmurat Niazov, este pasibila cu inchisoarea pe viata.

"Pentru a fi candidat pentru Parlament trebuie sa fii cetatean onest, decent, care sa dea dovada de loialitate fata de tara si presedinte", a declarat seful Comisiei Electorale.

Presedintele, in varsta de 64 de ani, cumuleaza, in afara sefiei statului, postul de premier, comandant suprem al Armatei si cea de sef al Partidului Democratic al Turkmenistanului.

Acest partid este singurul inregistrat de autoritati, deci singurul competitor in alegerile legislative de forma, intr-un regim condus de o mana de fier precum cea a lui Niazov. Pe strazile capitalei Ashabad, dominate de o imensa statuie aurita a presedintelui, care se invarte dupa Soare, nu exista nici un semn vizibil de campanie electorala. Nu-i de mirare ca multi dintre locuitori nici macar nu stiu ca-s alegeri pentru Parlament (Medjilis). "N-am auzit vorbindu-se despre alegeri. Eu imi petrec toata ziua in bazar", spune, cu nonsalanta, un locuitor al capitalei.

Cei 50 de deputati ai Adunarii in exercitiu, alesi in 1999, sunt deja cu totii membri ai partidului lui Niazov.

La scrutinul din 1999, pentru cele 50 de mandate parlamentare au concurat peste 100 de candidati. Scrutinul a fost catalogat de actualul presedinte al Comisiei Electorale drept un "enorm progres catre democratie".

Cu un rol inconsistent de-a lungul timpului, Medjlis-ul a fost un pic marginalizat din 2003, de un al doilea organ legislativ, Adunarea Populara, care numara 65 de membri si ale carui competente raman neclare.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.