Aproximativ 1.000 de persoane, care participau la un pelerinaj siit, au murit, ieri, in Bagdad, inecati in apele fluviului Tigru, dupa ce au cazut de pe un pod, asaltat de multimea panicata de teama a doi teroristi kamikaze, relateaza Reuters. Alte aproximativ 240 de persoane au fost ranite. Din cauza imbulzelii, se pare ca balustrada podului a cedat, iar oamenii au cazut in apele fluviului de la o inaltime de circa 30 de metri. Ceremoniile de ieri au adunat, in Bagdad, un milion de credinciosi.

Conditiile in care a avut loc tragedia erau pana ieri incerte, nefiind clar daca victimele s-au aruncat de pe pod sau daca podul a cedat sub presiunea agitatiei multimii, relateaza "The Times". Cele mai multe dintre victime erau femei si copii, conform Reuters, care citeaza surse din Ministerul de Interne irakian. Tot ieri, cu putin timp inainte de drama de pe podul Al-Aimah, alte sapte persoane si-au pierdut viata si 35 au fost ranite intr-un atac multiplu cu obuze de mortiera, ce viza mausoleul imamului Mussa al-Kadhim, obiectivul final al pelerinajului siit.

Totul a inceput cu un atentat

Atentatele cu obuze au avut loc chiar in timpul uneia dintre ceremoniile comemorative ale siitilor. Mii de credinciosi luau parte, in cartierul situat in nordul Bagdadului, la aceasta ceremonie, care marca moartea imamului Mussa al-Kadhim, cel de-al saptelea imam siit. De teama unui posibil atac, au fost adoptate masuri stricte de securitate. Insa aceste precautii s-au dovedit inutile: atentatorii au reusit sa plaseze trei obuze.

Un ofiter din cadrul armatei, citat de AFP, a precizat ca unul dintre obuze a explodat in apropierea unui garaj situat la aproximativ 100 de metri in spatele mausoleului, iar un altul, pe o strada situata la 200 de metri distanta de lacasul de cult. Cel de-al treilea obuz, care a cazut pe aceeasi strada, nu a explodat. Karim Jassem, responsabil in cadrul spitalului din Kadhimiyah, unde au fost transportate victimele atentatului din dimineata zilei de ieri, a declarat ca cele mai multe dintre persoanele ranite si internate in spital erau in stare foarte grava. Dupa atacuri, multimea a continuat sa se indrepte catre moscheea Kadhimiya, punctul central al ceremoniei.

Reuters: Oamenii s-au calcat in picioare

Pelerinii au traversat podul Al-Aimah, care separa cartierul sunnit Adhamiya de cel siit Kadhimiyah, unde aveau loc manifestarile in memoria imamului Musa al-Kadhim. Multimea a intrat in panica in timp ce traversa podul peste fluviul Tigru, convinsi ca doi teroristi, pregatiti sa se arunce in aer, s-ar afla printre ei. In incercarea disperata de a-si salva viata, oamenii s-au calcat in picioare, alergand in toate directiile, relateaza Reuters.

La presiunea a mii de oameni, o balustrada a podului s-a rupt, moment in care sute de siiti au cazut si s-au inecat in apele fluviului Tigru, conform primelor rapoarte oficiale. Ministrul sanatatii irakian a confirmat initial moartea a 500 de oameni. Dar Politia si Ministerul de Interne sustin ca in tragedia de ieri si-au pierdut viata mai mult de 1.000 de oameni, conform Sky News.

Potrivit acestora, majoritatea victimelor s-au inecat, dar unele au fost strivite. Autoritatile se asteapta ca bilantul mortilor sa creasca, in conditiile in care, pana ieri la pranz, nu toate cadavrele fusesera scoase din apa. Presa locala a relatat ca circa un milion de persoane se adunasera in jurul moscheii imamului pentru ceremoniile anuale tinute in memoria liderului spiritual siit.

Sunnitii extremisti, acuzati de atac

Pana ieri, nimeni nu revendicase atacul cu obuze, care a contribuit foarte mult la starea de panica din cauza careia s-a produs drama de pe podul Al-Aimah. Aprigele dispute pe seama constitutiei Irakului, din ultimele saptamani, si profundele diferende religioase dintre siiti si sunniti sunt cauzele care au stat la baza atacurilor cu obuze. Situata intr-un vechi cartier din nordul Bagdadului, moschea Kadhimiya, tinta atentatelor spre care se indreptau pelerinii, este una dintre cele mai importante situri religioase siite.

Strazile care duc spre moschee sunt inguste, facand aproape imposibil un control de securitate. Importata ceremonie religioasa era astfel o tinta usoara pentru extremistii sunniti, care se opun transformarii Irakului intr-o republica parlamentara si vor autonomie teritoriala, apreciaza Reuters. Clericul radical siit Moqtada Sadr, citat de BBC, era convins ieri de implicarea sunnitilor in atentat si a declarat ca este sigur ca "militia Badr (n.r. - aripa armata a extremistilor sunnitilor) a plasat obuzele de langa moschee".

Moqtada Sadr a facut apel la calm din partea radicalilor siiti, insistand ca acestia sa nu aiba nici o reactie la atacul de ieri, care a precedat drama de pe podul fluviului Tigru, sustinand ca "un raspuns violent la atacul sunnitilor ar putea duce la destramarea Irakului".

Trei zile de doliu national

Premierul irakian Ibrahim Jaafari a decretat trei zile de doliu in memoria mortii aberante a celor peste 1.000 de siiti, conform unui comunicat oficial remis de televiziunea de stat si citat de Reuters. "Trei zile Irakul isi va plange mortii, victime ale acestei tragedii", se arata intr-un pasaj din comunicatul lui Jaafari.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.