Doi oficiali brazilieni au sosit, ieri, in Marea Britanie, pentru a investiga cazul lui Jean Charles de Menezes, tanarul impuscat de politistii care l-au confundat cu unul dintre atentatorii de la 21 iulie. Cetateanul brazilian, in varsta de 27 de ani, a fost impuscat mortal, pe 22 iulie, la statia de metrou Stockwell, pe motiv ca ar fi incercat sa fuga de politisti. Ce doi anchetatori brazilieni, Wagner Gonçalves - din cadrul biroului procurorului general si Márcio Pereira Pinto Garcia - din cadrul Ministerului de Justitie al Braziliei vor ramane la Londra cateva zile, timp in care se vor intalni cu mai multi oficiali britanici, printre care si John Yates, adjunct al comisarului Politiei Metropolitane. De asemenea, delegatia va discuta miercuri cu reprezentanti ai Comisiei independente pentru plangeri adresate politiei (IPCC), care investigheaza cazul lui de Menezes. Scotland Yard nu a precizat inca daca Sir Ian Blair se va intalni cu oficialii brazilieni, relateaza publicatia britanica "The Guradian", in editia electronica de ieri. Desi stiu ca nu pot interveni in ancheta britanica, oficialii brazilieni intentioneaza sa ramana in contact permanent cu autoritatile de la Londra.

Familia de Menezes, ofensata

Celso Amorim, ministrul de externe al Braziliei, a decis sa trimita aceasta delegatie in speranta ca vor fi clarificate mai multe probleme. Cu toate acestea, "The Guardian" apreciaza ca situatia ar putea degenera intr-un conflict diplomatic de proportii intre cele doua tari, tinand cont de interesul tot mai mare aratat de guvernul brazilian dar si de furia familiei de Menezes, in momentul in care John Yates le-a oferit o compensatie in valoare de 15.000 de lire sterline. Scotland Yard a confirmat ca a oferit aceasta suma familiei tanarului impuscat, pe langa cheltuielile de inmormantare sau transport, insa a subliniat ca gestul nu a reprezentat o incercare de a le cumpara tacerea. Rudele lui de Menezes au refuzat oferta si au precizat ca s-au simtit ofensate. Este posibil sa fi fost o incercare deliberata de a ademeni familia sa incheie "o intelegere nepotrivita", a declarat Gareth Peirce, avocatul acestora.

Citeste si:

Protest pe Downing Street

In acelasi timp, familia de Menezes si suporterii sai au organizat, ieri seara, un protest in fata resedintei premierului britanic, situata pe Downing Street, pentru a marca o luna de la moartea lui Jean Charles.

Membrii familiei de Menezes vor ca Ian Blair sa-si dea demisia pentru greselile care au dus la moartea rudei lor. In schimb, un purtator de cuvant al lui Tony Blair a anuntat, duminica, sprijinul premierului pentru seful Politiei Metropolitane. Pe de alta parte, potrivit publicatiei "The Times", politistii care au participat la operatiunea soldata cu decesul lui Jean Charles de Menezes au inceput sa se invinovateasca reciproc pentru moartea acestuia.