Raportul adoptat ieri la Strasbourg arata ca PE "doreste si crede posibila (...) o incheiere rapida si satisfacatoare a negocierilor pana la sfarsitul anului 2004, in vederea semnarii Tratatului de aderare imediat ce va fi posibil in 2005 si intrarii lui in vigoare la 1 ianuarie 2007".

Decizia politica privind incheierea negocierilor va fi luata la Consiliul European, care urmeaza sa fixeze, totodata, si data semnarii Tratatului de aderare de catre Romania si Bulgaria.
Documentul, redactat de raportorul PE pentru Romania, Pierre Moscovici, subliniaza, totusi, ca numeroase "eforturi suplimentare" raman "necesare".
Parlamentul European cere Bucurestiului "sa-si intensifice eforturile" in domeniul luptei impotriva coruptiei, care "constituie inca o sursa majora de preocupare".

Citeste si:

Textul evidentiaza, de asemenea, lacune in domeniile concurentei, protectiei drepturilor copilului si ale minoritatilor, in special ale rromilor, libertatii presei, independentei justitiei, mediului.
Eurodeputatii aproba, de asemenea, aplicarea in cazul Romaniei - ca si al Bulgariei - a unei clauze de salvgardare ce ar urma sa fie activata de statele membre, in unanimitate, daca ar exista "un risc serios" ca Romania sa nu fie in masura sa-si indeplineasca angajamentele, ceea ce ar determina intarzierea aderarii cu un an.

Totusi, unii dintre oficialii europeni nu vad cu ochi buni pripa in care PE aduce tara noastra in Uniune.
Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, s-a plans ca statele membre UE au oferit Romaniei si Bulgariei date de aderare inca din timpul desfasurarii negocierilor si inainte ca aceste tari sa fie macar aproape de a fi pregatite sa indeplineasca criteriile de aderare.