"Apreciem ca necesara elaborarea unui calendar pentru retragerea pe etape a trupelor straine. Numerosi irakieni le percep ca forte de ocupatie si este o realitate de care trebuie sa se tina seama," a precizat seful de stat rus cu ocazia intrevederii avute cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, in statiunea Soci, de la Marea Neagra.

Totodata, liderul de la Moscova, de altfel unul din oponentii interventiei americane in Irak, a propus desfasurarea unei conferinte internationale asupra situatiei din regiune, la sfarsitul acestui an, subliniind ca un astfel de forum ar da un nou impuls normalizarii situatiei pe teritoriul irakian.

Replica americana

In urma sugestiei liderului de la Kremlin, SUA au respins, joi, ideea stabilirii unui calendar al retragerii trupelor fortei multi-nationale detasate in Irak, relateaza Mediafax. "Cred ca presedintele american George W. Bush a exprimat foarte clar punctul nostru de vedere privind asistenta acordata Irakului in materie de securitate," a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american, Sean McCormack.

Citeste si:

"Atunci cand Irakul va dispune de capacitatile necesare pentru a isi asigura apararea, ne vom retrage," a nuantat oficialul american. Totodata, McCormack a sugerat ca o reuniune internationala pe tema Irakului ar fi inutila, reamintind ca "am avut recent o conferinta internationala privind Irakul, organizata la Bruxelles, la care au participat delegati din lumea intreaga", printre care si o delegatie rusa.

Suplimentarea trupelor, mai la indemana
Ideea elaborarii unui calendar al retragerii trupelor coalitiei din Irak a revenit in atentia opiniei internationale o data cu afirmatiile comandantului fortelor americane prezente in regiune, generalul George Casey. "Consider ca, daca procesul politic din Irak va continua sa evolueze in mod pozitiv, iar antrenamentul fortelor de securitate irakiene va merge la fel de bine ca si pana acum, vom putea proceda la o reducere substantiala (a trupelor americane din regiune, n.red.) in primavara sau vara anului viitor," a declarat, la sfarsitul lunii iulie, generalul american, cu ocazia unei intrevederi cu secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, potrivit Reuters.

La scurt timp dupa interventia oficialului militar american, seful de la Casa Alba a precizat ca exclude varianta unei retrageri din Irak pana in momentul in care fortele de securitate din regiune nu se vor dovedi apte sa faca fata situatiei din regiune fara sprijin extern. Mai mult, autoritatile de la Washington au anuntat, recent, ca intentioneaza sa suplimenteze numarul militarilor americani stationati in Irak.

Initiativa are drept scop asigurarea securitatii in regiune, in perspectiva iminentei organizari a referendumului pe tema Constitutiei irakiene, urmat de alegerile generale, programate pentru octombrie, respectiv decembrie, anul acesta, a motivat purtatorul de cuvant al secretarului american al Apararii, Lawrence Di Rita.