Statele Unite vor fi reprezentate pentru prima data, la 6 august, dupa 65 de ani de la lansarea bombei atomice la Hiroshima, la comemorarea acestui act de razboi soldat cu 140.000 de morti si care a marcat intrarea in era armamentului nuclear.

Franta si Marea Britanie, aliate ale Statelor Unite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, si detinatoare de bombe atomice, se vor asocia acestui demers inedit, trimitand un diplomat pentru a-si exprima sustinerea fata de eforturile de reducere a arsenalelor, informeaza MEDIAFAX, citand AFP.

Prin persoana lui Ban Ki-moon, un secretar general al ONU va fi prezent pentru prima data in acest oras din vestul Japoniei pentru a sublinia "necesitatea urgenta a unei dezarmari nucleare mondiale", potrivit unui purtator de cuvant al Natiunilor Unite.

La 6 august 1945, armata americana lansa o bomba A, prima din istorie, deasupra orasului industrial Hiroshima. Flacara si suflul exploziei au distrus orice urma de viata pe o raza de peste un kilometru. Aproximativ 140.000 de persoane au murit, imediat sau in anii urmatoari, in urma expunerii la radiatii.

La 9 august 1945, Statele Unite au lansat o a doua bomba atomica la Nagasaki (sud-vest), provocand moartea a peste 70.000 de persoane.
Imparatul Hirohito a decis sa anunte capitaluarea neconditionata a Japoniei la 15 august, acceptand ocupatia americana.

  • Exprimarea respectului fata de toate victimele celui de-al Doilea Razboi Mondial

Dupa sase decenii si jumatate, actualul ambasador al Statelor Unite, John Roos, urmeaza sa depuna o jerba, vineri, la Hiroshima. Este vorba despre "exprimarea respectului nostru fata de toate victimele celui de-al Doilea Razboi Mondial", a precizat Departamentul de Stat de la Washington.

Statele Unite nu au prezentat niciodata scuze pentru aceste atacuri.

Majoritatea americanilor le considera inca justificate, vazand in acestea un rau necesar pentru scurtarea razboiului si evitarea unei debarcari sangeroase in arhipelag, potrivit sondajelor.

Citeste si:
Unul dintre câinii familiei Obama a murit. Ce mesaj a transmis...
Unul dintre câinii familiei...

Populatia japoneza si numerosi istorici le considera, din potriva, niste teste cinice a unor noi arme de distrugere in masa, intr-un context in care opozitia dintre Statele Unite si Uniunea Sovietica era in crestere.

Niciun presedinte american in exercitiu nu a mers in cele doua orase japoneze, dar numerosi cetateni niponi spera intr-o vizita a lui Barack Obama la Hiroshima in noiembrie, cu ocazia summitului Forumului economic Asia-Pacific de la Yokohama (la sud de Tokyo).

  • Obama: Apel la construirea "unei lumi fara arme nucleare"

In aprilie 2009, Obama a facut apel, la Praga, la construirea "unei lumi fara arme nucleare", intr-un discurs care i-a adus premierul Nobel pentru Pace.

De atunci, presedintele american a gazduit un summit la care au participat 47 de tari destinat impiedicarii gruparilor teroriste sa obtina materiale fisionabile care permit asamblarea bombelor atomice. Statele Unite au semnat si un tratat de reducere a armelor nucleare cu Rusia, cele doua natiuni detinand peste 90 la suta din bombele existente, cu 22.000 de ogive.

Citeste si:
S-au depistat scurgeri de deșeuri radioactive, toxice pentru...
S-au depistat scurgeri de...

Marea Britanie impartaseste obiectivul pe termen lung al lui Obama, dar Franta, singura tara care a dezvaluit numarul focoaselor nucleare pe care le detine (mai putin de 300), prefera sa evoce o reducere a arsenalelor "la cel mai jos nivel posibil" pentru a pastra o disuasiune minima in fata riscurilor de proliferare.

Asociatia primarilor pentru pace, reunita saptamana trecuta la Hiroshima si care revendica peste 4.000 de membri in lume, a facut apel la inceperea imediata a negocierilor internationale pentru eliminarea tuturor armelor nucleare pana in 2020.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.