Oficiali iranieni au criticat declaratiile sefului Statului Major Interarme din SUA privind existenta unui plan de atacare a Iranului, afirmand ca Statele Unite ar suferi o infrangere mai grea decat in Irak si Afganistan in cazul unui razboi.

Amiralul Michael Mullen declarase ca un plan de atac al Statelor Unite impotriva Iranului este pregatit pentru situatia in care Teheranul s-ar dota cu arme nucleare, declarandu-se "extrem de preocupat" in legatura cu consecintele unei asemenea operatiuni, transmite MEDIAFAX, citand AFP.

"In cazul unui atac impotriva Iranului, soarta lor va fi mai grea decat in Irak si Afganistan", a declarat ministrul iranian de Externe, Manouchehr Mottaki.


Mottaki si-a exprimat speranta ca ratiunea va prevala la Washington. "Au spus ca vor merge sa lupte in anumite locuri si au mers. Dar am vazut ce au patit. Credem in continuare ca exista persoane rationale in America", adauga seful diplomatiei de la Teheran.

"Afirmatiile amiralului Mullen nu sunt demne de interes. Credem ca declaratiile Statelor Unite sunt consecintele infrangerilor succesive din regiune si aventurismului militar care a condus la moartea unor cetateni nevinovati", afirma anterior Ramin Mehmanparast, purtatorul de cuvant al diplomatiei iraniene.

  • Declaratiile SUA, "fasciste"

Ministrul iranian al Apararii, Ahmad Vahidi, a catalogat drept "fasciste" declaratiile amiralului Mullen. "Astfel de declaratii intra in contradictie cu asigurarile lor ca ar dori dialogul si pacea. Demonstreaza ca sunt incapabili sa se opuna vointei Iranului. Existenta unor planuri pentru atacarea unui stat independent, in mileniul trei, reprezinta o incalcare a Cartei ONU", adauga Vahidi.

Teheranul este suspectat ca incearca sa se doteze cu arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.