Controversa legata de romii bulgari din Franta nu va avea efect asupra intrarii Bulgariei in spatiul Schengen, a declarat pentru postul national de radio al Bulgariei purtatorul de cuvant al Ministerului francez de Externe, Bernard Valero.

"Franta nu intentioneaza sa lege solutionarea problemei romilor de viitoarea aderare a Bulgariei la acordul Schengen", a declarat Valero, citat de Sofia News Agency.

Potrivit NewsIn, Bulgaria si-a propus sa adere la UE impreuna cu Romania, in martie 2011.


Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a amenintat saptamana aceasta ca Franta va conditiona aderarea la Schengen a Romaniei de integrarea minoritatii rome. [Integrarea romilor, conditie pentru aderarea Romaniei la Schengen?]

Purtatorul de cuvant al MAE francez a mai precizat ca expulzarile romilor romani si bulgari care incalca legile franceze sunt in conformitate cu legislatia europeana si vizeaza sa puna capat exploatarii romilor de catre retele mafiote. Oficialul francez a subliniat ca situatii similare se inregistreaza si in alte tari UE - Germania, Italia, Belgia si Spania -, iar Franta cere "mobilizare deplina" in eforturile comune de a rezolva aceasta problema, pe care o considera una "umanitara".

Cititi si: Franta ia atitudine impotriva romilor din Romania

CE "se spala pe maini": Integrarea romilor este o problema a fiecarui Guvern

Motive pentru care cetatenii romani pot fi indepartati din alte state UE


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.