Campania publicitara e destinata mass-media din Afganistan

Statele Unite au invadat Afganistanul, au declansat razboiul impotriva terorismului, dar tot nu au reusit sa-l prinda pe Osama bin Laden. Asa ca s-au gandit sa apeleze la o noua metoda pentru a descoperi ascunzatoarea liderului al-Qaida. Oficialii americani au declansat o campanie publicitara in mediile de presa din Afganistan. Campania va dura 3 luni si va fi promovata la posturile de radio si televiziune.

Aceasta are drept scop familiarizarea afganilor cu recompensele financiare promise in schimbul informatiilor care ar putea duce la capturarea liderului al-Qaida si a adeptilor sai. Campania include clipuri publicitare si afise cu pozele lui Osama bin Laden, Ayman al Zawahiri si Mohamad Omar si recompensele oferite pentru capturarea fiecaruia. Cu toate ca Statele Unite ofera 25 de milioane de dolari pentru prinderea lui Osama bin Laden si alte 10 milioane de dolari pentru capturarea mollah-ului Omar si a altor lideri teroristi, inamicul public nr.1 al lumii face pe "turistul" prin munti.

Serviciile secrete americane sunt de parere ca liderul gruparii teroriste Al-Qaida se ascunde in sudul Afganistanului, zona cunoscuta ca un adevarat fief al talibanilor. Pe de alta parte, autoritatile afgane spun ca Bin Laden s-ar afla pe teritoriul Pakistanului.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.