Cel putin 11 pompieri voluntari au murit duminica in timp ce incercau sa stinga un incendiu de proportii izbucnit intr-o padure din provincia Guadalajara, din centrul Spaniei. Oficiali din politia spaniola au declarat ca focul s-a declansat de la un gratar incins uitat in padure si ca s-a extins foarte repede din cauza vantului puternic, dar si a secetei prelungite ce a transformat vegetatia intr-o adevarata "lada de vreascuri".

Peste 8.000 de hectare de padure au fost mistuite in numai cateva ore. Doua vehicule ale pompierilor au fost complet distruse de flacarile care s-au ridicat in aer pana la circa 40 de metri. Sute de oameni din regiune au fost evacuati, avioane, elicoptere si peste 150 de pompieri fiind desfasurati in zona. Mai multe incendii de padure s-au declansat in weekendul trecut si in alte regiuni ale tarii, lovita de una dintre cele mai crunte secete din ultimele dececenii.

Invazia lacustelor

Franta, de asemenea in plin sezon secetos, se confrunta cu o invazie de lacuste, sute de mii de insecte devorand de la recolte pana la florile de la ferestrele oamenilor.

"Devoreaza tot ce este verde, s-au inmultit incredibil de rapid", a spus disperat un fermier din regiunea Aveyron. Munca a peste 800 de fermieri a fost afectata, iar singurul insecticid care ar putea indeparta insectele este interzis in tara. Expertii se mai tem ca si in Franta s-ar putea declansa incendii de padure, in zone cu risc ridicat precum Provence sau Corsica. Presedintele Jacques Chirac va participa astazi la o intalnire de urgenta cu expertii francezi, pentru a contracara efectele secetei.

Vara cand mor pestii

50 de tone de pesti morti au fost extrasi dintr-un lac din apropiere de Ourique, sudul Portugaliei, secat aproape in intregime din pricina secetei. Angajatii primariei au cerut ajutorul armatei pentru a aduna pestii in putrefactie care urmeaza sa fie ingropati intr-o ferma vecina.

Pestii sunt victime ale lipsei de oxigen, dar si a temperaturii tot mai ridicate din cauza scaderii nivelului apei. Portugalia cunoaste in acest sezon cea mai severa seceta din ultimii 60 de ani, iar incendiile de padure fac ravagii in tara.

Ciclonul Emily ataca Mexicul

Ciclonul Emily a lovit ieri peninsula Yucatan din Mexic cu o forta de categoria 4, din maximum 5, si cu rafale de vant care au batut cu pana la 259 km/h. Peste 8.000 de turisti au fost evacuati din diverse statiuni, dar multi nu au reusit sa paraseasca regiunea inainte de inchiderea aeroporturilor, asa incat s-au refugiat in centrele de urgenta. Emily a facut prapad si in Jamaica, unde au murit patru persoane.

Peste 34 de persoane au fost ranite in Taiwan la trecerea taifunului Haitang, cel mai violent din ultimii cinci ani. Pietele financiare, scolile, aeroporturile si garile au fost inchise. 110 zboruri internationale si 400 curse interne au fost anulate, in timp ce peste 38.000 de case au ramas fara electricitate. Copacii au fost smulsi din radacini, coastele estice au fost inundate de valuri uriase, iar sute de localnici au fost evacuati de teama alunecarilor de teren. Haitang se indrepta ieri spre China, unde autoritatile au dispus evacuarea a peste 120.000 de oameni din calea furtunii.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.