Cei sapte cetateni romani de etnie roma, sustinuti de Liga Drepturilor Omului (LDH), au depus plangere in 10 ianuarie. Potrivit LDH, aceste abuzuri ar fi avut loc in timpul a doua controale ale politiei, in apropiere de o tabara unde locuiau circa 20 de familii de romi din 2002.
Cei doi barbati romani de etnie roma sustin ca au fost agresati de politisti in 26 august 2009. "Din ceea ce ne-au povestit in detaliu, cei doi barbati cerseau in acea zi la una dintre iesirile de pe centura orasului Toulose, in apropiere de spitalul Purpan. Atunci au fost retinuti de politisti in uniforma. Fara niciun motiv, unul dintre ei i-a lovit", a declarat delegatul regional al LDH, Remi Cochard, potrivit Liberation, citat de NewsIn.
"Potrivit spuselor lor, politistul respectiv, pe care l-au descris cu mare precizie, mirosea a acool. Acesta din urma ar fi adaugat ca el face legea. Colegii sai nu au intervenit pentru a-l impiedica", a adaugat el.
Mai putin de o luna mai tarziu, in 23 septembrie 2009, un alt incident s-ar fi produs in acelasi loc. De aceasta data cinci femei, care spalau parbrize, au fost controlate. "Patrula era formata dintr-o femeie si doi barbati. Acestia din urma le-au confiscat pasapoartele si cartile de identitate, fara a oferi nicio dovada", a spus Cochard.
In 17, 18 si 19 februarie, un ofiter din politia judiciara i-a audiat pe cei sapte romani la Comisariatul central din Embouchure. "Niciun martor nu a aparut", a precizat Cochard. Iar barbatii loviti nu au certificate medicale. Nu stiau de existenta medicinei legale. Insa au precizat numerele de inmatriculare ale patrulelor respective de politie, a adaugat el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt câștigătorii premiilor RoFintech Awards 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
O companie importantă de logistică și transport achiziționează 100 camioane...
Sursa: wall-street.ro
-
10 Mesaje pe care ar trebui să le lipim prin toată casa ca să le vedem cât...
Sursa: kudika.ro