Peste 1,2 milioane de americani din statele Florida si Alabama au fugit din calea uraganului. Cei care au ramas acasa, in zona Golfului Mexic, si-au batut ferestrele in cuie si au baricadat usile. Pagubele provocate de urgie sint evaluate la 2,5 miliarde de dolari. Nu s-au inregistrat victime.

Duminica noapte (fusul orar al Romaniei), linga Pensacola, Florida, "Dennis" a adus o vijelie de 200 de kilometri pe ora. Uraganul a smuls zeci de acoperisuri, a prabusit o casa in golf si a rupt copacii din calea sa. Reteaua electrica in 500 de mii de case a fost oprita. Ploile torentiale si valurile violente au precedat cu doua zile sosirea uraganului. Valuri de peste un metru inaltime au lovit plajele oraselor de coasta.

Uragan devastator

Uraganul "Dennis" a venit la 10 luni distanta de teribilul uragan "Ivan". Si "Dennis" fusese apreciat de experti drept "devastator". Acestia l-au plasat pe treapta a 4-a din 5 pe scala Saffir-Simpson care evalueaza violenta unui uragan. "Dennis" s-a domolit insa un pic, chiar inainte ca ochiul uraganului sa atinga tarmul american.

Presedintele George W. Bush a declarat Florida, Alabama si Mississippi state calamitate, cu acces la fondurile federale de ajutor de urgenta. Cu toate acestea, americanii rasufla usurati. Efectele uraganului "Dennis" sint mult mai slabe decit au apreciat expertii. Nu a fost raportata nici o victima, iar pagubele materiale sint in jur de 2,5 miliarde de dolari. Floare la ureche, fata de cele de anul trecut, din septembrie, in valoare de 14 miliarde de dolari, cauzate de uraganul "Ivan". Atunci au murit 56 de oameni si sute de mii de case au fost spulberate.

Tributul singelui

Uraganul "Dennis" si-a luat insa portia de singe. Simbata, in Marea Caraibelor, "Dennis" a ucis 10 oameni in Cuba si 22 in Haiti. Pagubele materiale din cele doua insule nu sint inca evaluate. "Dennis" a inaintat luni spre centrul continentului nord-american, cu o viteza de 30 de kilometri pe ora. El a adus furtuni de 90 de kilometri pe ora si ploi torentiale. Cu toate acestea, si-a pierdut din putere si a fost catalogat drept "furtuna tropicala".

Inundatiile sint acum principala amenintare din Statele Unite. Meteorologii prevad stingerea completa a ceea ce a mai ramas din uragan in Ohio Valley, Tennessee, la aproximativ 700 km distanta de coasta de sud-est a SUA.

"Dennis" a mai stirnit ingrijorarea meteorologilor. Ei spun ca e nefiresc ca un uragan atit de puternic sa apara atit de devreme. Practic, "Dennis" este cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani care a lovit Statele Unite in luna iulie. Sfirsitul verii sau inceputul toamnei este perioada celor mai puternice uragane in acea parte de lume.

Expertii se tem ca "Dennis" e numai inceputul unui sezon "bogat".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.