Anchetatorii britanici care investigheaza atentatele de joi de la Londra au declarat pentru The Times ca arhitectul diabolicului plan ar fi parasit Londra cu cateva zile inaintea exploziilor. Anchetatorii considera ca acest personaj misterios a calatorit o lunga perioada de timp cu metroul si a planuit intreaga operatiune in functie de orarul trenurilor din subteran. Vanatoarea teroristilor care au detonat bombele la Londra s-a extins si in tari ca Afganistanul, Pakistanul sau Irakul.

Majoritatea celor suspectati de Scotland-Yard au legaturi cu reteaua terorista al-Qaeda. O problema majora pentru anchetatori este ca majoritatea suspectilor au parasit Marea Britanie, aflandu-se acum in tari ca Irakul, departe de orice autoritate, fiind aproape imposibil de gasit. O sursa din politia londoneza a declarat pentru The Times ca "autorul acestui atac s-a asigurat ca toti cei implicati in operatiune sunt persoane cu un trecut curat".

Scotland Yard-ul crede ca cel care a pus la cale aceasta operatiune a participat in trecut si la alte actiuni teroriste similare, chiar daca de mai mica amploare. Investigatorii ancheteaza posibilitatea ca cel care a pus la cale atentatele de la Madrid, de la 11 martie 2004, sa fie aceeasi persoana cu creierul operatiunilor de la Londra. Scotland Yard-ul lucreaza alaturi de servicii secrete din zeci de state, cele mai experimentate fiind cele din SUA si din Spania.

Principalul suspect este Mustafa Setmariam Nasar, un sirian de 46 de ani, cu dubla nationalitate, siriana si spaniola, care a locuit la Londra la mijlocul anilor ‘90. Mustafa Setmariam Nasar a parasit Londra inaintea atentatelor teroriste de la 11 septembrie, din Statele Unite, ajungand in Afganistan, unde a pus bazele unei tabere teroriste.

Ancheta pentru clarificarea atentatelor de la Londra se deruleaza simultan in mai multe state. Autoritatile spaniole incearca sa dea de urma a doi suspecti, despre care se crede ca sunt "locotenentii" lui Mustafa Setmariam Nasar. Acestia se pare ca au fost implicati si in atentatele de la Madrid de anul trecut, acum fiind insa disparuti, cel mai probabil in Irak.

Politia daneza incearca sa-l gaseasca pe Abu Rashid, unul dintre ajutoarele lui Nasar in taberele teroriste infiintate de acesta. Soeren Bach, ofiter la Academia Militara Daneza, a declarat ca tara sa este un paradis pentru acesti suspecti de terorism: "Am decis sa ii lasam pe acesti oameni in pace, pentru ca este mai comod sa actionam astfel decat sa intram intr-un razboi cu ei". In Italia, autoritatile au operat 142 de arestari, majoritatea suspectilor fiind imigranti ilegali.

Citeste si:

EU Observer noteaza in editia de ieri ca politia de la Londra intentioneaza sa intensifice supravegherea mijloacelor de comunicatie, printre care Internetul, telefoanele mobile, mesajele scrise, din dorinta de a evita pe viitor atacurile teroriste. Expertii sunt, insa, sceptici, considerand ca volumul de munca ar fi mult prea mare si prin urmare imposibil de realizat de catre angajatii Scotland-Yard-ului. Ministrul britanic de Interne, Charles Clarke, va pune maine pe masa Guvernului un proiect de lege in acest sens, lege care cel mai probabil va fi aprobata de catre guvernul Blair.

Potrivit presei britanice, serviciile secrete britanice ar fi informat, intr-un raport realizat dupa 11 martie 2004, ca al-Qaeda isi recruteaza membrii dintre musulmanii aflati la studii in Marea Britanie.

O alta problema a investigatorilor britanici este aflarea provenientei explozibilului folosit in atentate. Acestia incearca sa stabileasca daca explozibilul ar fi putut fi furnizat de Abu Musab Al-Zarkawi, liderul retelei teroriste al-Qaeda din Irak.

Londonezii au inca probleme cu adaptarea la cruda realitate ca, dupa 60 de ani, capitala lor a fost din nou tinta unor atacuri cu bombe. Ieri, au fost doua alerte teroriste. Mai intai, politia a luat masuri de securitate in zona ministerelor si a resedintei primului-ministru, iar dupa aceea, in jurul orei 17, ora Romaniei, statia King’s Cross a fost evacuata, ca urmare a unei alarme false. Primarul Londrei, Ken Livingstone, a mers, ieri, la serviciu cu metroul - dand un exemplu personal, dupa le spusese londonezilor ca viata trebuie sa reintre in normal.

"Trebuie sa muncim si sa ne continuam viata. Nu trebuie sa permitem unui grup de teroristi sa schimbe modul in care traim", a declarat Livingstone, care s-a deplasat cu metroul pe ruta Willesden Green-London Bridge, statie care se afla in apropierea Primariei Marii Londre. Si viata economica pare a-si fi reintrat in normal, la bursa londoneza actiunile avand un trend ascendent. La inchiderea editiei, autoritatile engleze au aratat intr-un comunicat ca cifra victimelor atacurilor teroriste s-a ridicat la 52 de persoane.

La Londra si la Bucuresti, dar si in alte capitale ale lumii, s-au deschis carti de condoleante pentru cele cel putin 52 de persoane ucise in atentatele de saptamana trecuta.