Germania, Brazilia, India si Japonia au depus, miercuri, la secretariatul ONU, un proiect de rezolutie privind extinderea Consiliului de Securitate, pentru a fi supus cat mai curand unui vot in cadrul Adunarii Generale, a declarat ambasadorul german la Natiunile Unite, Gunter Pleuger.Cele patru tari, cunoscute sub denumirea de G4, intentioneaza sa solicite organizarea unei dezbateri in Adunarea Generala "saptamana viitoare, probabil incepand de luni", inainte de a supune acest proiect votului, a precizat Pleuger.

G8 spera ca Adunarea Generala va vota proiectul pana la sfarsitul saptamanii viitoare, releva un comunicat remis de ambasada Germaniei. Proiectul a fost depus in forma definitiva, fiind redactat in limba engleza. Documentul urmeaza sa fie tradus in limbile tuturor celor 191 de membri ONU, inainte de a fi distribuit. Modificarea structurii Consiliului de Securitate, format, in prezent, din 15 membri, dintre care cinci permanenti, care dispun de drept de veto (China, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Rusia), poate fi efectuata prin adoptarea proiectului de catre Adunarea Generala, cu majoritate de doua treimi, adica 128 din cele 191 de voturi.

Proiectul de rezolutie prevede extinderea Consiliului la 25 de membri, cu sase noi reprezentanti permanenti - dar fara drept de veto - si patru nepermanenti. Germania doreste sa fie principala beneficiara a proiectului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.