Comisia Europeana insista pentru integrarea Turciei in UE, conform documentului dat publicitatii ieri la Bruxelles.

Negocierile care vor incepe la 3 octombrie se vor purta pe baza meritelor Turciei, iar ritmul lor va depinde de progresele tarii in indeplinirea conditiilor pentru dobandirea statutului de membru al UE. Scopul comun al negocierilor este aderarea Turciei la Uniunea Europeana, iar durata lor este estimata la cel putin zece ani, se spune in proiectul de document, citat de Agentia Reuters.

Anterior publicarii documentului, Comisia Europeana a dat fiori reci Turciei, insusi presedintele Jose Manuel Barroso invitand la o "dezbatere deschisa" despre candidatura Turciei, dupa referendumurile asupra Tratatului constitutional din Franta si Olanda. Aceasta in pofida faptului ca, in cele doua tari care au respins Tratatul, electoratul a fost, potrivit unui recent Eurobarometru, foarte putin influentat de proiectul extinderii. Si presedintele Consiliului European, Jean Claude Juncker, recunoaste intr-un interviu citat ieri de cotidianul german "Bild" ca negocierile cu Turcia "nu trebuie sa se poarte in galop. Ele trebuie sa fie deschise oricarui rezultat. Aceasta inseamna ca statutul de membru nu este deznodamantul obligatoriu, este posibila si o relatie speciala Turcia-UE".

Documentul Comisiei Europene trebuie sa treaca printr-un proces dificil de aprobare in cele 25 de state membre, dintre care mai multe au anuntat ca sunt dispuse sa supuna aderarea Turciei unui referendum.

Raspuns agresiv

Cu perspectiva de aderare aflata in ceata, Ankara a dezlantuit o campanie fara retineri impotriva gherilelor kurde ale PKK din sudul tarii.

La o recenta intrunire cu ambasadorii tarilor UE acreditati la Ankara, primul-ministru Erdogan a anuntat ca aceasta campanie va continua cata vreme gherilele nu vor depune armele si a respins sfaturile diplomatilor europeni de solutionare a problemei kurde, pe cai politice. Armata a prins rapid mesajul. Luna aceasta, militarii au ingropat un tanar kurd victima a confruntarilor din provincia Bingol, fara a anunta familia.

Sub presiunea protestelor kurde, Guvernul de la Ankara a dispus dezgroparea cadavrului si predarea sa catre familie, dar in fata a aproximativ 5.000 de demonstranti veniti sa asiste la deshumare, militarii s-au razgandit si au trecut la risipirea multimii, ranind cu focuri de arma cel putin zece kurzi, dintre care un tanar de 19 ani a decedat.


Despre autor:

Sursa: Realitatearomaneasca.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.