O lege noua relanseaza lupta impotriva coruptiei in Slovacia. Toate averile mai mari decit echivalentul a o mie de salarii medii pe economie trebuie justificate. Daca proprietarii nu pot face dovada bogatiei, li se confisca averea.

Parlamentul slovac a aprobat, saptamina trecuta, o lege prin care proprietatile ce nu pot fi justificate vor fi confiscate. Este vorba despre imobilele in valoare de peste 6,5 milioane de coroane (169.800 de euro), pentru care proprietarii nu pot dovedi provenienta legala a banilor. Suma stabilita drept limita minima pentru efectuarea controalelor reprezinta contravaloarea a o mie de salarii minime generale.

Presedintele Miscarii pentru o Slovacie Democratica din opozitie, fostul prim-ministru Vladimir Meciar, e vizat direct. El a achizitionat si a modernizat o vila in valoare de 40 de milioane de coroane. Meciar a declarat ca banii provin de la un om de afaceri din Germania, care a recunoscut ca i-a imprumutat suma respectiva. Calculele presei slovace arata ca Meciar ar trebui sa plateasca aproape 21.000 de euro pe luna pentru a restitui imprumutul.